fbpx

Un cățeluș a fost scos din flăcări de pompierii bihoreni

pompieri interventie incendiuFiecare viață este importantă, fiecare viață trebuie salvată. 

 

03 Aprilie 2015

16:11

Ieri, 02 Aprilie 2015, la orele 11:25, echipajele Gărzii de Pompieri Sălard au fost solicitate pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-una din gospodăriile localității cu același nume.

La sosirea forţelor de intervenţie, flăcările se manifestau la o construcţie auxiliară din cadrul gospodăriei şi parţial la bucătăria casei, cele două construcţii având un perete comun.

se menționează în comunicatul transmis de Camelia Roșca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana”.

Au fost înregistrate și pagube precum 100 de litri de motorină, un aparat de sudură, ferestre. Din fericire, nicio victimă nu a fost implicată în incediu. Chiar și viața unui cățeluș, surprins într-una din încăperi, a fost salvată de bravii noștri luptători cu focul:

Pompierii militari au reuşit să împiedice propagarea flăcărilor la celelalte încăperi ale casei şi să salveze un câine, care se afla în interiorul locuinţei în momentul izbucnirii incendiului, salvatorii evacuându-l la timp din bucătăria inundată cu fum.

informează sursa mai sus citată.

Mai ales acum, odată cu venirea sezonului cald, este important să vă asigurați unde depozitați substanțele inflamabile, tocmai pentru a evita astfel de incidente. Totodată, aveți grijă și de evacuarea gazelor produse de sursele de încălzire.

Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Cinste și felicitări pompierilor noștri care de fiecare dată sar în ajutorarea noastră!

 

Ioana Mădălina Ștefănică