fbpx

UNTOLD Festival a început înscrierile pentru abonamentele ediției 2017

foto: Rareș Leoca

foto: Rareș Leoca

Acces la un super preț!

 

02 Octombrie 2016

16:45

Cel mai așteptat festival de muzică din România, UNTOLD, pune la dispoziția doritorilor posibilitatea de a se înscrie pentru obținerea unui preț redus al abonamentelor pentru ediția din 2017

Startul înscrierilor s-a dat la final de Septembrie 2016, iar festivalerii trebuie doar să intre pe untold.com și să acceseze secțiunea intitulată „Preînregistrare 2017”, și să completeze formularul disponibil pe site. Cei înregistrați vor putea să-și achiziționeze abonamentele la un preț promoțional. Organizatorii anunță faptul că numărul acestora va fi unul limitat.

Tot pe untold.com, fanii vor avea din nou ocazia să propună artiștii favoriți pe care ar dori să îi vadă în cadrul festivalului. În luna curentă se va da startul vânzării primelor abonamente. Cu această ocazie va fi anunțată și perioada desfășurării ediției 2017, cât și lansarea mult așteptatului Aftermovie UNTOLD 2016.

Amintim faptul că UNTOLD 2016 a avut loc în perioada 04 – 07 August şi a numărat peste 300.000 de participanţi.

Pe scenele evenimentului au urcat TOP 5 DJ ai lumii, Dimitri Vegas & Like Mike, Armin Van Buuren, Hardwell, Martin Garrix și Tiesto, alături de alți peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: Afrojack, Faithless, Parov Stelar, W&W, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic,Naughty Boy, Labrinth, Kadebostany, Ummet Ozcan, Tanya Stephens, Skream, Steve Lawler, Damian Lazarus, Lefto, Aquarius Heaven, Highroller, NU, Jacob Groening,  Loewenthal, Luca Musto, Pedestrian, Stavroz și Yokoo, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.

UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment care a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA), care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.

Sergiu Vicaș

No Responses

Leave a Reply to Biro Teodora Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *