fbpx

„Vacanţa mea e un curcubeu”, un proiect pentru micii învăţăcei

Un alt fel de vacanţă.

 

23 August 2017

09:47

Deşi au mai rămas puţine zile de vacanţă, pentru copiii care nu au avut ocazia să o petreacă în altă parte decât acasă, din diverse motive, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor în colaborare cu Rotary Club 1113, Oradea organizează proiectul  „Vacanţa mea e un curcubeu”, ce se va desfăşura în perioada  21 August – 08 Septembrie 2017.

În cadrul proiectului, 200 de copii din 11 unităţi de învăţământ preşcolar din judeţul Bihor vor beneficia cu titlu gratuit de rechizitele necesare activităților practice.

Grădinița de vară se doreşte a fi, în primul rând, o modalitate de a oferi copiilor o alternativă atractivă pentru petrecerea unei perioade de 10 zile din vacanţa de vară. (…) copiii învaţă jocuri instructiv – recreative la grădiniță, jocuri pe care, mai apoi, le pot organiza singuri. Odată ce şi-au însuşit abilitatea de a se organiza singuri pentru un joc pe care îl cunosc, apare şi transferul asupra altor activităţi, fie jocuri aflate din altă parte, fie create de ei. Mai mult chiar, abilitatea de auto-organizare se transferă şi asupra altor tipuri de activităţi, de învăţare efectivă, de efectuare a unor sarcini practice, de lucru în echipă etc. De asemenea, își însușesc reguli de comportament în grup, colaborează și creează împreună, trăiesc clipe de satisfacție și succes ale propriilor realizări.

ne informează inițiatorii proiectului.

Paula Dreve

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *