fbpx

Viața unei tinere de 19 ani, salvată de pompierii orădeni!

smurd pompieriIndiferent de vârstă, din când în când, efectuați un set complet de analize. 

 

27 Ianuarie 2015

13:43

Iată că nu doar persoanele vârstnice au probleme de sănătate și leșină în case. O tânără de 19 ani, care locuiește pe strada Traian Lalescu din Oradea, a fost găsită ieri, 26 Ianuarie 2015, după orele 21:00, de cadrele Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea în stare de semiconştienţă.

Din fericire, una dintre mătușile fetei, care încerca să ia legătura cu ea și tot nu reușea, a apelat 112 solicitând ajutor specializat.

La adresa indicată, s-au deplasat cu operativitate două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, care acţionând cu  scara culisabilă au pătruns, prin fereastra uneia dintre încăperi, în apartamentul situat la etajul 2.

Persoana în cauză a beneficiat de ajutorul paramedicilor și a fost transportată pentru un consult amănunțit la Spitalul Județean de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Obișnuiți să lăsați un set de chei celor dragi, celor în care aveți încredere, astfel încât, la nevoie, accesul să poată fi mult mai ușor. Totodată, îngrijiți-vă de sănătate și faceți-vă un set de analize, periodic.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *