fbpx

Victorie pentru CS Osorhei

cs osorheiEchipa bihoreană de fotbal CS Oșorhei a debutat cu victorie în noua ediție a campionatului Ligii a III-a.

 

31 August 2013

08:12

Astfel, vineri după-amiaza, 30 August 2013, pe Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” din Oradea, echipa antrenată de Cosmin Bodea a învins cu scorul de 2-1 (1-1) formația ACF Metalurgistul Cugir, o echipă nou-promovată, dar care s-a întărit considerabil în inter-sezon.

Partida a debutat într-o notă de echilibru, însă încet gazdele au început să pună stăpânire pe joc și după ce în minutul 19 Gego a ratat o mare ocazie, singur cu portarul din 8 metri țintuindu-l pe acesta, în minutul 23 s-a deschis scorul. Atunci Paul Achim, intrat în careu, a a fost faultat de M. Radu, iar arbitrul Ovidiu Mazilu din Satu Mare a acordat penalty, care a fost transformat fără probleme de căpitanul gazdelor, Lucian Todea.

După primirea golului, oaspeții au ieșit ceva mai mult la joc și în minutul 32 au beneficiat de o lovitură liberă foarte periculoasă, de la 20 de metri, perpendicular pe poartă. A executat Itu, la semiînălțime, la colțul lung, dar pe fază, Sergiu Ghilea a reușit să respingă în corner.

Cu două minute înainte de finalul primei reprize, jucătorii de la Cugir au reușit totuși să înscrie, prin Ad. Cîrstean, care găsit liber în careu, doar cu portarul Ghilea în față, l-a învins pe acesta cu un șut pe jos, de la 12 metri.

După pauză, elevii lui Cosmin Bodea au revenit deciși să tranșeze partida de partea lor, lucru pe care l-au și reușit destul de repede, de altfel, pentru că în minutul 47au trecut din nou în avantaj pe tabela de marcaj, după ce Andor de pe stânga a centrat periculos în fața porți, iar fundașul stânga al oaspeților, Lupșan, vrând să respingă și-a trimis în propria poartă.

Până la final nu s-a mai întâmplat nimic, cu toate că, Andor este din nou coautorul unei faze periculoase, însă şutul său din lateral stânga a fost respins de Lăncrăjan în faţă, de unde Contor a fost blocat în faţa porţii goale. În replică, Goronea de la oaspeţi a profitat de două oportunităţi şi a executat două lovituri libere periculoase, însă alături de poartă.
Pe final de joc la CS Oșorhei a intrat și atacantul Radu, un fotbalist transferat recent, dar care și-a arătat calitățile de jucător periculos în fața porți.

Ultimele minute ale partidei au fost echilibrate, cei din Cugir încercând să egaleze, dar gazdele s-au apărat foarte bine. Astfel, bihorenii au câștigat un joc care ia adus în față o echipă foarte ambițioasă și care cu siguranță va pune probleme multor echipe în noul sezon.

Mă bucur, în primul rând, pentru cele trei puncte. A fost un prim meci, cu o echipă nou-promovată. Un meci aparent ușor, dar știam că echipa din Cugir s-a întărit, nu mai e formația care a fost anul trecut, care a promovat. Felicit toți jucătorii pentru victorie. Am început mai greu, dar am avut unele probleme la lotul de jucători. Am adus jucători cam târziu, uni dintre jucători mi-au venit săptămâna trecută, unul chiar săptămâna aceasta. De aceea sunt bucuros de cele trei puncte

a declarat, după joc, antrenorul echipei CS Oșorhei, Cosmin Bodea.

De precizat faptul că antrenorul oaspeţilor, Marius Opric, a stat pe toată durata partidei în tribună, el fiind suspendat pentru acest joc. La acest capitol, al staff-ului tehnic, trebuie precizat că la CS Oșorhei antrenor secund este acum Cristian Lupuț, care îl înlocuiește pe Viorel Domocoș, cel care s-a despărțit pe cale amiabilă de gruparea bihoreană, dorind, se pare, să preia o nouă echipă în calitate de principal.

CS Oşorhei – Metalurgistul Cugir 2-1 (1-1)

  • Marcatori: Todea 23 (11 m), Lupşan 47 (autogol) – Cîrstean 43
  • C. galbene: – Grozav, Gh. Şuteu
  • CS Oșorhei: S. Ghilea, Bogman, Pintea, Lupuţ, Arsene – P. Achim, Magda (86 Morar), Todea (60 Poiana), Cr. Andor (80 Ember) – Contor, Gego (64 Radu). Antrenor: Cosmin Bodea.
  • Metalurg. Cugir: Lăncrăjan – Oniga (77 Oniche), Buta, M. Radu, Lupşan – Taban, D. Grozav, Negură (61 Gh. Şuteu), Goronea – Itu, Cîrstean. Antrenor: Marius Opric (suspendat).
  • Arbitri: Ovidiu Mazilu (Satu Mare) – Neluţ Costea (Satu Mare), Galser Janos (Poiana Codrului).
  • Observatori: Mircea Ciglenean (Cluj) şi Dan Costin (Zalău).

 

Florin Mihalca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *