fbpx

Weekendul îi cheamă pe cicliști la Crater Bike Fest 2019

Mișcare pe două roți.

 

01 Iulie 2019

15:42

Clubul Velo Sport Oradea ne invită la Crater Bike Fest, la două competiții de ciclism montan înscrise în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale, contând pentru calificarea sportivilor la Jocurile Olimpice de la Tokyo din anul 2020:

  • Sâmbătă, 06 Iulie 2019 – Cupa Crater XCO UCI C2 cu startul de lângă cariera de piatră de la Betfia, aflat la a șaptea ediție și
  • Duminică, 07 Iulie 2019 – Crater Maraton UCI C3 cu startul de la centrul Caii din Vale din Betfia, aflat la a șasea ediție

De asemenea competiția Cupa Crater XCO UCI C2 este organizat ca și a doua etapă în Cupa Națională de Mountain Bike Cross Country.

Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Agenție de Management al Destinației Bihor, Discover Bihor, Asociația de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai.

Competițiile sunt deschise tuturor participanților indiferent de vârstă, sex sau pregătire. Se vor organiza și concursuri rezervate copiilor şi familiilor pe trasee speciale celor mici.

Concurenţii vor beneficia la start de echipament complet de ciclism compus din tricou de ciclism și pantaloni de ciclism, medalii de participare din acril, o gustare constând în paste cu sos după eveniment. Câştigătorii vor fi răsplătiţi cu premii în bani, bonuri de cumpărături, produse şi accesorii specifice ciclismului, cupe şi medalii. Se vor premia separat şi cei mai buni participanţi/participante din Oradea.

Detalii despre înscrieri, regulamentul competiției, taxe și premii, AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *