fbpx

„Ziua George Enescu”, marcată de Radio România Muzical prin concerte on-line

sursa: thethird.place

Muzică de calitate și un ceai fierbinte!

 

04 Mai 2020

10:00

Radio România Muzical a pregătit, în parteneriat cu Muzeul „George Enescu”, o surpriză tuturor melomanilor cu ocazia Zilei George Enescu, Luni, 04 Mai 2020, dată în care se împlinesc 65 de ani de la moartea compozitorului!

În această zi, între orele 16:30 – 20:00, pe pagina de Facebook a Radio România Muzical pot fi ascultate, în regim de premieră, înregistrări ale unor recitaluri susţinute de violonistul Cristian Fătu şi pianista Luiza Borac, precum și reportaje video privind salvarea casei lui George Enescu de la Mihăileni, un proiect comun al arhitecților și muzicienilor.

De la ora 17:00, vor fi difuzate înregistrări cu violonistul Alexandru Tomescu şi pianista Raluca Ştirbăţ, doi dintre muzicienii direct implicaţi în refacerea casei lui George Enescu de la Mihăileni și a punerii sale în valoare prin acțiuni culturale. Aceștia vor detalia povestea salvării acestei case printr-o serie de reportaje video.

De la ora 18:00 este programat un dialog moderat de Cristina Comandaşu, manager Radio România Muzical, cu Alexandru Tomescu, Raluca Ştirbăţ, Cristian Ladislau Andriş şi Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România şi preşedinte al Fundaţiei Pro Patrimonio, direct implicat în restaurarea casei lui Enescu de la Mihăileni.

De la ora 19:00, veți putea urmări un recital al pianistei Adela Liculescu în salonul Bosendorfer din Viena. În program: Sonata Appassionata, de Ludwig van Beethoven, şi Suita a II-a op. 10, de George Enescu.

Spectacol va fi și în eter. Fie că veți porni radioul sau îl veți deschide în playerul on-line, Radio România Muzical va difuza programe speciale dedicate lui George Enescu. De la ora 10:00, George Enescu este „Interpretul zilei” – în tripla ipostază de violonist, pianist şi dirijor al unor lucrări proprii. În emisiunea „Polifonii” de la ora 13:05 vor fi prezentate câteva dintre opusurile emblematice din creaţia sa, în interpretări româneşti şi străine. Spre seară, de la ora 18:15, Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor Radio, va dedica rubrica „Obiectiv-emotiv” lui George Enescu.

Muzeul Național „George Enescu” din Bucureşti îl omagiază luni pe muzician printr-o serie de evenimente grupate sub genericul ENESCU 65, proiecte care se derulează online, pe site-ul instituţiei şi pe contul de Facebook, începând cu ora 10:00.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *