Când viața te pune la pământ, salvarea vine și prin oameni. Povestea Iuliei Țârlea
17 Iulie 2016
12:15
Multora le este frică să zboare cu avionul, crezând că dacă vor urca la bordul „păsării de fier” își vor pierde viețile. Probabil nevoia de control și alte fobii îi fac pe oameni să fie atât de reticenți în a zbura.
Astfel, mulți aleg să călătorească pe două sau patru roți. Cu mașina, bicicleta, cu motorul. Pământul îți dă un mare avantaj, că te susține și îl poți simți, la prima frână, sub picioare.
Dar ce te faci când ești pe motorul tău, conduci regulamentar, și ai un accident, o coliziune frontală, cu un autoturism, și ești aruncat de pământ. Și stai acolo, pe jos, înspăimântat, îndurerat și aștepți un ajutor. Iar fiecare secundă o simți ca o eternitate.
Rândurile de mai sus nu sunt doar o „poveste din mediul online”, ci una adevărată trăită în mediul real de tânăra Iulia Țârlea. La 26 de ani a avut un astfel de accident, cu un tânăr de 27 de ani, pe DN 7.
După evenimentul neplăcut, motocicliștii și-au unit forțele și au făcut tot ce le-a stat în putință să o susțină pe Iulia. Și moral, și material, deoarece în urma accidentului și-a pierdut piciorul stâng, iar piciorul drept a fost suspus unor intervenții chirurgicale.
La câteva luni de la accident, Iulia a venit la Oradea, la Centru Therranova, pentru a proba și pentru a face primii pași cu ajutorul unei proteze speciale care îi va reda mobilitatea și, în timp, independența.
Alături de ea au fost membrii Clubului „White Wolves M.C.” România. Comunitatea motocicliștilor orădeni au dorit să o vadă, tocmai de aceea, zilele trecute, i-au făcut o vizită Iuliei care a fost fericită și recunoscătoare pentru că motocicliștii au grijă unul de celălalt.
Donațiile făcute de oameni din toată țara i-au redat tinerei optimismul și încrederea că va fi bine, chiar dacă, uneori, este greu. Din fericire, cu ajutorul protezei, Iulia poate face pași, iar zâmbetul îi apare din nou radiant pe chip.
În viață nu știi ce-ți aduce ziua de mâine, însă putem cu bucurie vedea ce pot face gesturile din inimă. Minuni care oferă o nouă șansă la viață, chiar și atunci când nimic nu mai pare să fie bine.
Iuliei îi transmitem îmbrățișări și cele mai bune gânduri ale noastre, iar membrilor Clubului White Wolves felicitări și aprecieri pentru susținerea necondiționată a colegei lor. Gestul vostru e un exemplu pentru fiecare dintre noi!
Ioana Mădălina Ștefănică
Eva Sava liked this on Facebook.
Ramona Maria Irimi liked this on Facebook.
Gregus Andrei liked this on Facebook.
Nicole Coman liked this on Facebook.
Alina Balint liked this on Facebook.
Bogdan Dorel Lescu liked this on Facebook.
Duca Livia liked this on Facebook.
Viorel David liked this on Facebook.
Crina Micoriciu liked this on Facebook.
Ἀνδρέας Γαβριήλ liked this on Facebook.
Viorica Varga liked this on Facebook.
Ana Breb liked this on Facebook.
Dana Putyer liked this on Facebook.
Sorin Si Lidia Blaga liked this on Facebook.
Turzo Sebastian Si Andreea liked this on Facebook.
Georgina Țîrlea liked this on Facebook.
Horus Toth liked this on Facebook.
Liza Szilágyi liked this on Facebook.
Ioana Ioana liked this on Facebook.
Simona Camelia liked this on Facebook.
Bora Simona liked this on Facebook.
Titi Ioana liked this on Facebook.
Roxy Roxu liked this on Facebook.
Când viața te pune la pământ, salvarea vine și prin oameni. Povestea Iuliei Țârlea https://t.co/UJed6i6Cax