Interviu cu Marian Bolojan, salvatorul erou necunoscut al orașului Oradea. FOTO

marian bolojanOradea are oameni extraordinari. Îndrăzniți să îi cunoașteți. 

 

09 August 2015

13:39

Astăzi avem un interviu aparte. Conjunctura a făcut ca viața să ne pună în fața unui gest extrem, acela ca o femeie să își pună capăt zilelor, aruncându-se în apă de pe Podul Decebal.

Din păcate, nu a supraviețuit. Din fericire, doi orădeni au făcut un gest extraordinar, au sărit în Criș pentru a o salva.

Pe unul dintre ei îl cunoașteți, vorbim de Mihai Lipai. Cel de al doilea, a fost numit de mulți „un civil”.

În articolul despre Mihai Lipai, Evenimente Oradea nici nu a menționat cea de a doua persoană. Ca de fiecare dată, am dorit să vă oferim mai mult, și astăzi împlinim dorința noastră. Vă aducem un interviu cu eroul salvator necunoscut al orașului de pe Crișul Repede.

Evenimente Oradea vă invită să îl cunoașteți pe Marian Bolojan. Un orădean curajos, un IT-ist talentat, un om pasionat, care aleargă în diverse maratoane. A înființat în urbea noastră, împreună cu alți amici, un club dedicat acestui sport.

Marian Bolojan este omul care a sărit primul să salveze viața unei necunoscute, fără a sta pe gânduri.

O poveste tragică ne învață multe, în primul rând cât de important e să fii om. Însă cel mai important, zicem noi, e că indiferent de statut, poți face ceva extraordinar, poți salva vieți.

Marian ne arată faptic că nu trebuie să fii cineva ca să iei atitudine. Că puterea stă în noi și că suntem mai pregătiți decât am putea crede vreodată.

Și, înainte de a vă invita să citiți interviul, meditați mai mult la efectele pe care gesturile voastre le au asupra celorlalți. Deveniți mai conștienți că puteți lăsa urme, stârni emoții și lăsa un gust amar. Învățați să cereți ajutor, înainte de a recurge la gesturi extreme, și învățați să vă gândiți și la ce lăsați în urma voastră.

Ce făceai în seara cu pricina?

Eram la alergat, treceam chiar pe sub pod. Am văzut mulțimea care se uita și arăta cu degetul spre Criș. Acela a fost gestul care mi-a atras atenția, altfel, cu siguranță, nu m-aș fi oprit. De aș fi ascultat muzică, treceam pur și simplu, nici nu mi-aș fi dat seama, mai ales că afară era și foarte cald.

Care a fost următorul pas? Următoarea ta reacție?

Instinctiv, ca orice om, am întrebat ce se întâmplă. Mi-au zis că s-a aruncat o femeie în Criș și ce puteam să fac?!

Ai stat pe gânduri?

Nu. Aveam un telefon pe braț, l-am dat jos, pantofii de asemenea, și am sărit în apă. Am trecut pe sub pod, pe sub ceilalți doi piloni. Crezusem că a dus-o apa, nu știam cum e curentul, am venit în jos, și mi-am dat seama că lumea de pe mal mă ghida în diferite părți.

În situația în care nu aveai un ghid de pe mal, ce decizie ai luat?

Din instinct mi-am zis că mai bine mă întorc și undeva trebuie să fie sub pod. Atunci când am ajuns, în apropierea podului, a sărit și Mihai.

Care a fost reacția ta când ai văzut că, într-un final, cineva a îndrăznit să te ajute?

Atunci m-am bucurat că, în sfârșit, nu mai sunt singur, suntem doi și altcumva putem efectua căutările. Am avut momente de o oarecare disperare, din cauză că și pe mal, și pe pod, jur împrejur, erau oameni și nimeni nu făcea un gest.

Oamenii efectiv stăteau și priveau?

Da, ca și la fotbal. Unul după altul și toți strigau du-te în colo, du-te încolo.

Ce ați făcut mai departe, când femeia nu era de găsit?

Eu nici nu știam că el e pompier. Mi-am dat seama că era mai odihnit ca și mine. Eu mă simteam epuizat și din cauză că alergasem 10 kilometri, nu mai aveam resurse să înot și i-am făcut semn că mă duc sub pod, înapoi.

Cum ai reușit să dai de ea?

Când m-am întors, am zărit o siluetă. Mâinile și spatele i le-am văzut. Am ieșit puțin afară, nu eram dumirit, am tras o gură de aer și am încercat să mă bag mai adânc. Am ieșit de sub apă, l-am strigat pe Mihai. Am prins-o de tricou și am zmucit-o, pur și simplu. A venit și Mihai, am luat-o amândoi, am trecut de piciorul din mijloc al podului și atunci l-am rugat să o țină bine deoarece eram extenuat și nu mai făceam față. 

A fost ceva la ce nu te-ai așteptat în toată încercarea ta?

Da, nu m-am așteptat ca apa să fie atât de adâncă. Și când am sărit, am crezut că e apa mică, dar nu e, mai ales în zona pilonilor de susținere a podului.

La ieșirea din apă, cine vă aștepta?

Era SMURD-ul prezent, au luat-o ei în primire. Acela a fost finalul poveștii, pentru mine. M-am bucurat că avea puls și că au urcat-o în ambulanță. A fost o confirmare a faptului că era încă în viață.

Care au fost reacțiile de după?

Am văzut mesajele și pe rețelele de socializare cum că femeia trăia. M-am hotărât să dau un telefon spitalului să fiu chiar liniștit. M-am dus ulterior direct la spital. Acolo, de la secția Interne, mi s-a transmis că murise, la 08:10, dimineața.

Ce sentimente te-au cuprins atunci?

Am avut o stare de neputință, măcar de o prindeam în viață, nu să îi vorbesc, dar să văd că trăiește. Pentru mine era un sentiment mai aparte, veneam acasă liniștit și-mi vedeam de treabă. Așa, știind că a murit, am început să nu mă simt prea bine.

De ce te-au cuprins stările acestea negative? Totuși, făcuseși un gest extraordinar!

Au fost niște emoții pe care nu le poți controla ori coordona. Vin din tine, am încercat să mă acomodez cu ele, să trăiesc cu ele și am mers mai departe.

Acum te întreb: cum poate un om simplu, nespecializat, să facă așa ceva pentru ceilalți, pentru un necunoscut?!

Pur și simplu nu am fost eu. Cred că un astfel de gest, în mod conștient, îl face un om care se simte pregătit, care știe că se poate baza pe forțele lui.

Te-a cuprins vreun moment o stare de frică?

Nu, eu nu sunt fricos de felul meu. De asta, oarecum, într-un anumit moment, m-am bucurat că nu au sărit oamenii, poate era necesar să îi salvez și pe ei.

Reacții, de pe mal, au fost când ai sărit în apă?

Da, tot strigau „nu te băga, nu te băga. Te va îneca și pe tine!”. M-am uitat spre ei, cred că nu aveam un chip foarte prietenos, și am vrut să le spun „Vouă vă arde de glume?! Atunci hai să nu mai facem nimic. Hai doar să stăm și să ne uităm, lasă că oricum merge la fund!

Ce ți-au spus colegii tăi, când au aflat?

Cei mai mulți erau îngrijorați de faptul că puteam face un infarct, când am sărit în apă. Dat fiind că aveam corpul încălzit din cauza alergatului, puteam suferi un șoc. Dar crezi că m-am mai gândit la așa ceva, când am văzut o mână, un picior și după aceea bulbuci?!

Cum îți explici gestul tău?

Instinctiv, cred că trebuie să ai o stare de empatie maximă, adrenalina oricum era în sânge de la alergat, ai o altă stare, ești într-o altă lume. Mi s-a părut normal să fac acest gest. Poate de pe mal am fost catalogat „ca dus cu pluta!”.

Ai vreun regret?

Nu știu dacă e regret, poate dacă aș fi găsit-o de prima dată când am trecut peste ea, poate ar fi fost mai bine pentru ea, poate ar fi putut supraviețui. Nu știu…

Îi condamni pe oameni că nu au venit să te ajute?

Nu, poate a intervenit și instinctul de conservare. Au fost momente în care mă întrebam, „Oare chiar nu sunt bărbați care să mi se alăture?!” De la o femeie nu mă așteptam să sară în apă, mă așteptam ca un bărbat să mă sprijine. Cu siguranță și faptul că a fost un accident în apă i-a făcut să fie mai reținuti. De-ar fi fost un accident rutier sau unul care să se desfășoare pe pământ, ar fi îndrăznit mai mulți. 

Ce reacție au avut prietenii tăi?

Au început să mă sune. Deja se aflase, iar mulți mi-au trimis mesaje cu articole din presa online, care vorbeau de ce se întâmplase. A fost puțin deranjant deoarece în toată povestea eram pomenit doar ca și „civil”. Nu mi-am dorit niciodată publicitate sau să fiu pe prima pagină, pur și simplu era deranjant ca un om simplu să fie denumit „doar un civil”.

Cum ți-ai fi dorit să reacționeze presa?

Poate ar trebui să se intereseze mai mult de poveste, de subiect. Puteau face puțină muncă de cercetare, nu doar să treacă „un civil”, ci să redea mai profund toată povestea. Îmi scriau prietenii „tu sigur ai fost acolo?!”. Pe moment nu m-a afectat, însă mai târziu erau tot mai multe mesaje, a fost neplăcut.

Ce crezi că ar fi bine să se facă, pentru a fi evitate astfel de situații?

Ar fi bine să se organizeze cursuri pentru populație. Să iasă pe malul Crișului, să facă o simulare de înec. Altădată de accident rutier, de bicicletă. Efectiv să îi învețe pe oameni ce e de făcut în astfel de situații, mai ales că sunt atâtea cazuri de copii care intră singuri în Criș, când tot felul de accidente au loc. Și aici nu mă refer la situațiile în care oamenii sar de pe poduri, acestea sunt cazuri izolate și extreme…

 

Ioana Mădălina Ștefănică

marian bolojan

marian bolojan alergat