fbpx

Interviu cu Rodica Opriș, despre pasiunea pentru cărți și dragostea de viață!

rodica oprisUn interviu superb cu un om deosebit. 

 

28 Februarie 2016

14:01

Pentru unii dintre noi cărțile sunt o opțiune, pentru alții o plăcere, în timp ce pentru o mică parte sunt viața lor.

Rodica Opriș este unul dintre prietenii Evenimente Oradea. Un om extraordinar, pasionat de lectură și care trăiește, în fiecare zi, în lumea cărților din prisma meseriei.

Rodica este bibliotecar în Biblioteca Universității din Oradea. Pe mulți dintre noi ne-a servit și ne-a deservit cu bucurie în timpul anilor de studenție. Face parte din acea categorie de profesioniști care își respectă foarte mult mult cititorii și munca, iar astăzi a decis să ne împărtășească puțin din viața ei și dragostea pentru carte.

De câți ani în Bibliotecă?

De 12 ani

Cum ai ajuns să urmezi această carieră, de bibliotecar?

„Nimic nu este întâmplător!”. S-a restructurat personalul în cadrul Universității, și Biblioteca a avut nevoie de personal, nu am stat pe gănduri, cartea este pentru mine una dintre marile iubiri.

Care sunt provocările unei vieți de bibliotecar?

Ca orice profesie, și cea de bibliotecar are nenumărate provocări. Acum când lumea virtuală domină lumea informației, noi slujitorii cărții avem poate una dintre cele mai mari provocări: să atragem, un număr cât mai însemnat de utilizatori, spre carte, spre bibliotecă.

Biblioteca secolului XXI nu înseamnă doar carte, ea este un complex de suporturi cu informație: carte, periodice (reviste, ziare, anuare statistice), CD-uri, baze de date la care unitatea are acces, acces liber la internet de pe calculatoarele instituției (60 posturi) și posibilitatea utilizării gratuite a internetului pe toate nivelele. De asemenea, biblioteca este spațiul în care se desfășoară diferite activități cu studenți și pentru studenți. Biblioteca este, din punctul meu de vedere, spațiul în care te formezi, te informezi și transmiți informație generațiilor următoare. Tot ceea ce se sedimentează în individ de-a lungul anilor petrecuți în bibliotecă, rămâne ca o comoară din care nimenea nu poate să ia. Comoara, cu siguranță, se va răsfrânge asupra acțiunilor viitoare ale posesorului.

Personal, am un principiu de muncă, concret: fiecare utilizator trebuie să-și găsească cel puțin o carte care să-i fie utilă pentru ceea ce are nevoie, (proiecte, referate, studiu… ) chiar dacă nu este acea carte care i s-a recomandat. Recomand cu plăcere, noutăți, titluri… „scopul scuză mijloacele”.

Se rezumă bibliotecarul doar la a căuta scrieri și îndruma cititorii la raftul cu cărți?

Nu, categoric NU. Bibliotecarul de azi trebuie să fie un om de cultură, un om complex, un bun psiholog și, evident, un bun profesionist, publicația fie ea de orice fel, până ajunge la raft parcurge pași „nevăzuți” de utilizator, pași care presupun o bună pregătire profesională, timp… Relațiile dintre bibliotecar și utilizator întrec de cele mai multe ori pragul profesiei. Comunicarea? Esențială pentru tot și pentru toate.

Utilizatorul este o „carte vie” care simte, care trăiește în același mediu cu bibliotecarul, se realizează vrând-nevrând o empatie între cei doi actori.

Care sunt părțile frumoase ale acestei meserii?

Orice meserie are frumusețea ei, depinde de ochiul privitorului. Dacă faci cu plăcere, orice lucru este frumos. Ce poate să fie mai frumos decât să poți să citești, zi de zi, ceva, orice, nou  sau vechi, dar să citești! Să te hrănești cu carte, o adevărată binecuvântare. Un „mulțumesc!”, o frecvență mărită de utilizatori, fidelitatea pe care ți-o arată, revenirea după ani și ani, împreună cu elevii pe care-i îndrumă(perioda „școala altfel”), zâmbetul de satisfacție din colțul gurii și de ce nu?, floarea de 8 Martie, recunoașterea în afara instituției.

Ai îndruma tinerii spre o astfel de carieră și de ce?

Acum mă gândesc, tinerii vor câștiguri mari, învățământul nostru nu are așa ceva, dar mizez că sunt tineri care iubesc, așa ca mine, cartea, care știu că în viață nu banii primează, că dacă faci ceva cu plăcere, cu dăruire, vor apărea satisfacțiile sufletești incomensurabile. Da, îi voi îndruma dar cu condiția să iubească și să respecte cartea precum își respectă copiii, părinții… oamenii dragi.

Acum ne întoarcem în timp, ajungem în copilărie, când Rodica visa la o carte. Îmi povesteai tare frumos de bucuria pe care ai trăit-o când ai primit în dar prima carte. Când ți se împlinise visul?

Copilăria? o periodă de frumoase amintiri… Sunt născută într-o familie modestă cu patru copii, eu fiind cea mai mare. Mi-am dorit cărți de când am invățat să citesc (aveam o vecină profesoară care avea bibliotecă). A trebuit să am răbdare, au fost alte priorități, dar minunea s-a întâmplat când eram clasa a V-a de Moș Nicolae, prima mea carte „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. O păstrez și acum, mi-e foarte dragă, așa veche, desprinsă cum este. A fost un moment hotărâtor pentru noi, toți frații. Începând cu acea iarnă, împreună cu fratele meu, adunam banii pentru cornuri și cumpăram „pachete” cu cărți (fiecare pachet conținea o carte de valoare și o carte cu tentă comunistă). În adolescență am avut o bibliotecă frumoasă, pe care mai apoi am împărțit-o frățește. Virusul instalat nu mi-a dat pace, și probabil nu-mi va da niciodată, un virus cu care mă mândresc și pe care încerc să-l transmit fetelor mele, prietenelor…

De la o carte  ai ajuns la 2000. În cât timp ai reușit să aduni atâtea volume?

Da, acum câțiva ani, renovând locuința, mi-am dat seama că nu mai am spațiu suficient, trebuia să fac o selecție, decizia familiei era clară: sunt prea multe, nu le mai utilizăm, trebuie donate. Atunci am realizat câte sunt, când am împachetat o parte din ele cu destinație exactă: donație.

De asemenea, mai știu că trimiteți cărți și în Moldova. Cui?

Da, personal am trimis în satul Dângeni, din județul Botoșani, unei prietene, învățătoare pe care am cunoscut-o pe un site de socializare, și care mi-a povestit de greutățile pe care le are cu elevii din cauza neajunsurilor. Am trimis cărți, rechizite și alte lucruri de care nu am avut eu nevoie, care le-au fost utile acelor copii.

(Instituția trimite cărți și peste Prut, sunt diferite colaborări, schimburi de publicații, de asemenea face donații din donațiile primite, unor școli din județ în cazul unor campanii, sau daca ni se solicită)

Dacă ar fi să dai o definiție cărții, ce ai putea spune că este?

Cartea este o floare care se deschide doar celui care-i zâmbește, este un copil pe care trebuie să-l îngrijești și să-l respecți ca pe un adult, este suflet pentru suflet.

Lăsând munca, cărțile și biblioteca, care sunt bucuriile vieții pentru prietena noastră Rodica Opriș?

Bucuriile mele sunt cele doua fete, care au citit fără să fie obligate și care în 26 ani nu m-au făcut niciodată să-mi plec capul. Sunt o mamă fericită!

Ce îți place să faci în timpul liber, hobby-uri, lucruri care îți sunt dragi?

Îmi place să citesc, să mă plimb, iubesc natura, îmi place să călătoresc. Hobby-uri? Da, sunt dependentă de lumea virtuală, mă relaxez privind, citind, orice, pe site-urile de socializare și nu numai, tot ce înseamnă internet.

Iubesc florile, trandafirii în mod special, aproape toate, da sunt ciudată, dar sunt câteva care nu-mi plac.

Amintiri și momente care ți-au rămas întipărite pentru eternitate în suflet?

Amintiri sunt multe, am câțiva ani, primul salt cu parașuta la 17 ani, nopțile din vremea studenției, primul 10 ca și studentă, nașterea fiicelor, fetele mi-au oferit multe momente de neuitat în fiecare etapă, sunt multe, foarte multe.

Și dacă ar fi să alegi o culoare sau culori care să te descrie cel mai bine, care ar fi aceea/acelea?

Principala culoare care mă definește este roșu, dar îmi place mult și albastru și alb.

 

Ioana Mădălina Ștefăică

No Responses

Leave a Reply to Alina Ţenţ Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *