fbpx

Interviu cu Sandu Lungu, despre sport, adrenalină, putere și familie

interviu, evenimente oradea

sursa: Facebook/Simona Chitac

Să vedeți și să nu credeți!

 

03 Decembrie 2017

12:15

Prieteni dragi, cititori de Evenimente Oradea, iată că astăzi, în prag de Sfântul Nicolae, v-am pregătit un interviu cu unul dintre cei mai apreciați oameni din județul Bihor, Alexandru Lungu ori, mai pe scurt, Sandu Lungu.

I se mai spune „Muntele Bihorului” și nu degeaba. Sandu e un „munte” de putere, dar și de om bun. Ne-am întâlnit să facem acest interviu pentru prima dată cu el, dar totul a decurs atât de plăcut și de prietenos, încât, poate, nu v-ar vine a crede.

Sandu e un om cu umor, e sensibil, e deschis, are o atitudine pozitivă și un respect față de oameni atât de mare încât nici măcar o clipă nu te poți simți decât bine în prezența lui.

V-am pregătit un interviu cu un om care a îndurat multe, la propriu, ca să ajungă unde este acum și căruia dorim, și aici și acum, să îi mulțumim pentru plăcerea de a accepta interviul, dar mai ales pentru plăcerea de a face un interviu degajat, cu zâmbetul pe buze, un interviu care și atunci când l-am citit, pregătindu-l pentru postare, a adus zâmbetul pe buze. Mulțumiri pentru realizarea acestui interviu aducem și prietenului nostru, artistul vizual Radu Pământ.

 

De câte ori faci sală, cât de des te antrenezi?

Mă antrenez patru ore pe zi, două ore dimineața, două ore seara, zilnic, și sâmbăta fac două ore, duminica mai puțin, dar și duminica fac.

Care este programul tău zilnic?

Oarecum programul meu e destul de simplu. Adică fac sală, acasă, cu copiii, cu familia. Timpul meu liber îl ocup exclusiv cu copiii. Mai merg la firmă, la birou.

Știu că ai un copil mai mare, iar acum și doi mai mititei. Cum e ca după un copil mare să ai doi mici care au altă energie, alte nevoi… ?

Când l-am avut pe cel mare eram un pic mai tânăr, eram mai activ și poate nu aveam suficient timp. Cu gemenii e altceva. Acum sunt mai liniștit, am și altă vârstă cu alte priorități, inclusiv mai mult timp și mai multă răbdare și asimilez altfel toată dragostea asta pe care mi-o oferă și de care și ei au nevoie. Acum altfel realizez, altfel conștientizez.

Cred că e bine să le faci pe toate la timpul lor. Când ești tânăr faci unele lucruri, specifice vârstei, distrează-te, nu că eu aș fi fost un petrecăreț. Eram cu sportul, eram ocupat, eram plecat mult pe la lot.

De la ce vârstă ai început să faci sport și cum au decurs lucrurile?

Am început pe la 6 ani, cu lupte libere, la îndrumarea tatălui meu, apoi părinții mei au divorțat, a fost o întrerupere. Ulterior m-am reapucat pe la 10 ani, de judo, și am rămas la judo până am încheiat oarecum cariera de sportiv de performanță, de amatori.

La ce vârstă ai trecut în categoria luptelor de contact?

Am început MMA (Mixed Martial Arts) pe la 31 de ani, pentru că înainte nu erau, nu existau. Când am trecut la MMA eu deja eram antrenor de judo și am avut o atracție, am simțit ceva, am văzut unele meciuri, filmări de genul.

A fost ceva nou pentru mine. Bine, a fost o ofertă, în Japonia, erau ceva bani frumoși, și am zis că mă duc. Și tot am continuat, și acum tot fac.

Am transformat totul într-un stil de viață. Am zis că dacă tot fac sport, de ce să nu fac și asta, să mă întrețin, dacă mă simt în stare.

Nu e mult, nu e obositor? Nu sunt momente, ca în oricare altă activitate, când e mult, e greu, când ai vrea să renunți?

E greu, sunt momente când nu mai vezi capătul, dar e energia aceea în tine, cu care te naști sau se formează, care nu te lasă să renunți. Adică până acum nu am renunțat și acum să renunț?! Vorbești tu cu tine însuți, îți pui niște întrebări cărora tot tu le și răspunzi.

Psihicul e cel care duce. De luptători se și zice că sunt inimoși, adică că au puterea în suflet, în interior, de a merge înainte. Acolo e cheia.

În lumea noastră sunt accidentări multe, e un sport de contact. Am operație la nas, am operație la ochi, port deja ochelari, am câteva operații la picior, am hernie ombilicală, de disc… dar merg mai departe.

Totuși, nu e durere în ceea ce faci? Cum o manageriezi?

Am știut să trec peste. Te obișnuiești și cu durere asta. E o chestie și de noroc. Toți la un moment dat au situații dificile, nu degeaba se spune că e un sport extrem.

Ce face un luptător ca să renunțe?

Momentele alea, când simți că nu mai poți, poate nu mai ai aer, astea fac luptătorul să renunțe. Nu e vorba că el nu are forță, că e slab sau că e mai tare celălalt. Întotdeauna este unul care poate mai mult. Niciodată nu vor fi amândoi la fel, egali.

Au fost momente când m-am dus direct la spital de la meci. Îți asumi. A fost când o săptămână am dormit în fund, pentru că era coasta ruptă de la lovituri de genunchi, în timpul meciului, când le încasezi, te dor, dar mergi mai departe. Însă după, când se sărăcește corpul, atunci începi să le resimți.

Pe tine ce te-a întărit și ce te întărește de poți să lupți? Ce îți dă energie, putere, fiori?

Eu cred că fiecare om are nevoie de o anumită doză de adrenalină, iar fiecare și-o ia dintr-o anumită sursă. Eu cred că de aici mi-o iau. Ca să simt că trăiesc. Eu în meci mă regăsesc, îmi dă bucuria necesară. În meciuri mă supăr, în meciuri mă bucur. Am toate senzațiile de care am nevoie. Nu întotdeauna iese bine, câștigi, ceva se întâmplă undeva.

Un meci greu pe care l-ai avut, dacă ne poți vorbi despre el… ?

Din punct de vedere emoțional, toate sunt grele la început. Depinde de cum ai șansa să se termine. Poate să iasă bine, să se termine repede. Poate să iasă mai greu, să pierzi.

Toate meciurile sunt grele, dar cele mai grele sunt cele în care pierzi, pentru că cele pe care le câștigi îți oferă satisfacția care compensează. Chiar dacă ai răni, ai bucuria că ai câștigat. E bine.

Te-ai gândit cât timp vrei să mai continui? Există un punct „X”? Și după ce te vei retrage, ce vrei să faci?

Am planuri, am și o firmă care merge, sunt acționar la o firmă de pază, am sala în care pregătesc alți sportivi. Am pregătite, cum ar veni, niște direcții care au venit de la sine toate.

Cât mai fac… întotdeauna când zici „mai fac anul acesta și gata” mai apare câte unul care te ofertează să joci în gala lui și… mai faci un meci. Și uite așa, de la an la an. Deja am programat un meci, pentru 18 Decembrie 2017, și un altul pentru anul viitor, în primăvară, ambele în România.

Ce te sensibilizează?

Lucrurile de viață, poveștile care te emoționează. Filmele în care oamenii își arată puterea de sacrificiu și sunt un exemplu pentru noi.

Ți-am pregătit un bilet spre „nicăieri”. Poți alege orice destinație, unde ai vrea să ajungi?

Într-o țară exotică, care au acele căsuțe (bungalow) direct în apă, iar apa e de un albastru superb, în care vezi peștișorii înotând, iar vremea e superbă și în jur totul e foarte frumos.

Mi-ai spus că ești un gurmand, dar efectiv ce îți place să mănânci?

Îmi plac mâncărurile simple. Ciorba de burtă, șnițelul, vinetele, biftecul tartar, steak, antricotul de vită, salatele foarte mult, cartofii prăjiți…

Dacă nu ar fi fost să practici luptele libere, ce meserie ți-ar fi plăcut să ai?

Întotdeauna mi-a plăcut meseria de actor, sunt un cinefil, îmi plac filmele foarte mult. Mi-ar fi plăcut actoria pentru că astfel cred că poți arăta și mai bine ceea ce simți, ceea ce trăiești. Ca și actor poți lua un rol în brațe și să-l joci foarte bine dacă ți se potrivește.

Când eram copil eram foarte talentat la desen. Desenam mult. Desenam super eroi, pe Super Man, de exemplu, oameni puternici, cu mușchi. Cred că încă de atunci s-a format ceva în mintea mea.

Azi mai desenezi?

Nu, pentru că nu prea mai am timp.

Cu copiii, poate?

Da, copiilor le mai desenez.

Vorbim de tine, dar aș vrea, câteva rânduri, să vorbim și de sala ta, pentru acei tineri care ar dori să vină și să se antreneze acolo.

Da, școala de MMA pe care o conduc este la Liceul Sportiv din Oradea, în sala de lupte. Aici cei dornici pot face sport de contact, tehnici și procedee, luptă corp la corp, într-un cuvânt MMA, se pot elibera de energia negativă.

Îi aștept pe toți, deoarece antrenez eu împreună cu un coleg, de luni – vineri, de la ora 19:00, mai puțin sâmbăta și duminica. Într-adevăr la sală avem și partea de performanță, dar avem inclusiv doamne și domnișoare finuțe, care vin să se antreneze și să facă mișcare.

Suntem la final, și te întreb scurt: dacă ar fi să alegi o culoare, sau mai multe, în care să colorezi lumea, ce anume ai alege?

Îmi place albastru, albastru azur, îmi place oceanul, natura. Și verdele îmi place, negru ca să îl folosesc pentru conturul desenelor, mai ales când făceam portrete. Îmi place și portocaliu, pentru că e mai expresiv.

Ioana Mădălina Ștefănică