fbpx

Interviu cu Ștefan Toth, despre o viață dedicată fotografiei și orașului Oradea!

interviu, evenimente oradeaUn interviu cu un om care poate deveni un etalon pentru noi, indiferent de vârstă. 

 

25 Decembrie 2017

12:15

Cu ocazia acestui Crăciun v-am pregătit un interviu deosebit, cu un pasionat și promotor al frumosului.

Unii dintre voi îl cunoașteți, poate l-ați și întâlnit la cursuri și vernisaje de fotografie. E prietenul nostru Ștefan Toth. Un om atât de plin și de bogat spiritual și profesional încât nicio secundă petrecută în prezența lui nu e risipită, ci dimpotrivă, capătă valoare și dă mai mult sens propriei vieți.

Cunoscându-l și urmărindu-i activitatea, mi se pare că e mai vivace decât o armată de tineri de 20 de ani. A ajuns la o vârstă frumoasă și a reușit, în premieră națională, să înființeze în Oradea primul muzeul al fotografiei din România. Este un promotor al urbei noastre peste mări și țări dar și unul dintre locuitorii care, prin munca lor, aduc un plus vieții culturale din Oradea.

Dragi prieteni, cadoul nostru, de Crăciun, pentru voi e interviul cu artistul fotograf, președintele fotoclubului „Nufărul” și al Asociației „Euro Foto Art”, Ștefan Toth!

De mult timp îmi doream să avem un interviu cu tine, și iată-ne. Încep cu începutul și te întreb când și cum ai pășit în lumea fotografiei?

De mic copil am fost feremecat de aparatele de fotografiat. Mi s-a părut ceva deosebit ca lumina să între în aparatul de fotografiat apoi să se înregistreze pe film.

Îți mai amintești care au fost primii pași?

Primul aparat de fotografiat (tip bachelit) am reușit să-l prind în mână la vârsta de 6 – 7 ani, cu ocazia vizitei unor rude din Ungaria, care au venit la părinții mei (care locuiau în comuna Tăuteu, județul Bihor… ). În scurt  timp i-am rugat pe părinții mei să-mi cumpere și mie un aparat de fotografiat. Ceea ce s-a și întâmlat în urmă cu 60 de ani, când tatăl meu a adus de la Oradea un aparat de fotografiat „Beirette” (de producție R. D. Germană). Un noroc deosebit am avut prin faptul că după absovirea celor 8 clase elementare am ajuns în capitală, unde aproape 5 ani m-am putut specializa în domniul fotografiei. În anul 1972, după ce am revenit, am organizat în holul Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea prima expoziție personală, iar în anul 1973 cea de a doua personală a Clubului „Poligrafia”.  Deoarece în acestă perioadă cei 5 – 6 mari fotografi ai Oradiei au lucrat izolat, m-am convins că este necesar să inființăm și oraul nostru un Fotoclub. 

Când ai reușit înființarea Clubului Fotografic „Nufărul”?

În data de 28 Mai 1976 am pus bazele noului Fotoclub. În cadrul Sindicatului Întreprindeii Poligafie „Crișana” din Oradea, care ne-a asigurat realizarea tipăriturilor în condiții extrem de avantajoase. În conducerea noului Fotoclub am putut coopta cei mai valoroși fotoreporteri și artiști fotografi din Oradea. Mă bucur că în scurt tmp voi avea o vechime de 42 de de ani la conducerea Clubului Fotografic „Nufărul”. Cred că astfel sunt, poate, unul din cel mai longevivi președinți de fotoclub din Europa…

După câți ani au venit și „succesul”?

Chiar din toamna aceluiași an, după vernisarea în holul de sus al Teatrului de Stat, a primei expoziții a membrilor.

Nu ți-a fost greu? Tu ești unul dintre artiștii care are și o fructuoasă viață de familie.

Eram consțient de faptul că acceptarea funcției de președinte a Foto-Cine Clubului „Nufărul” va însemna împărțirea mea între artistul fotograf Ștefan Toth și noua funcție. Am avut un noroc deosebit cu soția mea, la început, apoi și cu copiii mei, care m-au înțeles și m-au sprijinit în permanență.

Cum ai reușit să te împarți între familie și fotografie?

Am avut grijă ca să nu neglijez familia, respectiv să-i cooptez pe membrii familiei în  diferite manifestări organizate: vernisaje, depasări și tabere de creație…

Care a fost momentul în care ai hotărât ca să organizezi și cursuri de fotografie?

Interersul publicului în acea perioadă a fost mai mare spre arta fotografică ca și în prezent. Deoarece nu prea existau cărți de specialitate, am considerat binevenit să organizăm primele cursuri de inițire în tehnica și arta fotorafică (de analog). Dintre absolenții am putut promova pe cei mai valoroși ca să devină membrii permanenții ai Fotoclubului. Mulți dintre absolvenții noștri au devenit mari artiști fotografi ai lumii. În acest răstimp, de 41 de ani, am organizat sute de cursuri de inițiere în fotografie. Recent am organizat și două worshopuri pentru pasionații de fotografie cu telefoane mobile…

Pe lângă cursuri, organizezi și numeroase expoziții. Aproximativ câte într-un an?

Primele expoziții ale membrilor le-am organizat în cadrul Clubului „Poligrafia” al cărui director am fost în perioada 1980 – 1990. În această perioadă am fost nevoit să mă împart în 3 părți, și ca director al unuia din cele mai reprezentative cluburi cultutral artistice din România. Am considerat oportun să organizăm diferite expoziții și în holul Complexul Sindicatelor din Băile Felix. La nivel național am inițiat în anul 1978 primul Salon „Premfoto”, prima ediție fiind vernisată la Muzeul „Țării Crișurilor” din Oradea. După vernisaj am organizat în Clubul „Poligrafia” o seară specială dedicată celor peste 100 de artiști fotografi sosiți la vernisajul Salonului naținal  din toate colțuile țării. Pe lângă o masă deosebită am organizat, tot în premieră națională, Salonul refuzaților pe perețile sălilor Clubului, iar la ora 24:00 am difuzat ziarul „Premfoto 1978”, un supliment al catalogului în care am publicat multe lucruri utile pentru artiști fotografi, dar și imagini de la vernisajul Salonului, care a avut loc la ora 17:00. La posibilitățile tipografice de atunci, acest lucru a fost o mare provocare și răspundere. Din 2008, de când am fondat și Asociația Internațională „Euro Foto Art”, am organizat foarte multe expoziții de fotorafie. Numai în Galeria „Euro Foto Art” pe care am fondat-o în anul 1990, am organizat peste 540 de expoziții ale atiștilor fotografi de pe mapamond. Această galerie a devenit între timp cea mai longevivă galerie permanentă de artă fotografică din România, dar cred că și din Europa… sau din lume.

Din câte am văzut, această pasiune pentru fotografie te duce peste mări și țări. Când ai călătorit prima dată în numele fotografiei?

Imediat după schimbările din anul 1989, prima deplasare am efectuat-o în anul 1990, în orașul Nyiregyháza, unde s-a vernisat o expoziție a membrilor Fotoclubului Orădean și care a avut un succes foarte mare.

Ai vreun loc preferat, sau de care îți aduci aminte cu drag, pe care l-ai vizitat din multele de până acum?

China este țara mea preferată din mai multe considerente, unde am reușit să ajung de 8 ori până în prezent. În general Asia m-a fascinat în mod deosebit, motiv pentru care am mai ajuns de 2 ori în Japonia și o singură dată în Coreea de Sud.

Sau e vreun loc în care ți-ai dori să ajungi și nu ai fost încă?

Mi-ar plăcea să ajung în țările nordice din Europa, în Africa de Sud, dar și în SUA.

Să ajungem și în zilele noastre, și te întreb de unde mai ai atâta energie și putere să ții ștafeta sus?

Îți mulțumesc pentru aceasă întrebare, deoarece ziariștii rareori mă întreabă de așa ceva. Îmi place foarte mult să lucrez. Mă bucur de rezultatele muncii, acest lucru probabil și datorită părinților mei (de la care am învățat acest lucru). Să faci ceea ce îți place e lucru nemaipomenit! Pentru mine munca a devenit pe lângă pasiune și o recreere spiritală. Lucrez în fiecare zi foarte mult, cel puțin 10 – 12 ore (inclusiv și la sfârșit de săptămna, respectiv în perioada sărbătorilor).

Dar pentru nepot mai reușești să-ți faci timp?

Sunt foarte fericit că am nepot excepțional, care și el fiind foarte ocupat cu dansul sportiv știe ce însemnă să fii ocupat și înțelege situația în care mă aflu. În schimb mereu îi pregătesc programe speciale, la care participăm în exclusivitate numai noi doi. În acest context am ajuns cu el de două ori la București, unde am petrecut 3 – 4 zile, și unde am vizitat multe obiective turistice și culturale reprezentative, muzee, ambasade, dar și altfel de parcuri de distracție pentru copii decât cele existente în Oradea. Dar am reușit să ajungem în trei, cu soția mea, de 3 – 4 ori în Iași, la familia prietenului eu de lângă Iași, respectiv de 3 – 4 ori pe litoralul din Croația (Prismosten), unde am petrecut câte o săptămână și cu prietenii din Budapesta. În unele din aceste minivacanțe am reușit să atragem chiar toată familia.

Îți împărtășește pasiunea pentru fotografie?

Da, sunt extrem de bucros că „microbul” pe care l-am avut în mine de mic copil a fost valorifcat cu ajutorul părinților lui și ambițiilor mele.

Care sunt cele mai mari mulțumiri ale tale, ca om dar și din perspectivă profesională?

După prima deplasare efectuată în China, în urmă cu 15 ani, am învățat ce înseamnă să te bucuri de viață, de sănătate și de rezultatele muncii tale!

Au fost momente în care ai dorit să renunți sau să te retragi?

Nu. Acest lucru probabil și mulțumită trăsăturilor zodiei în care m-am născut, leu!

După o viață dedicată fotografiei, frumosului, ce sfat le poți da tinerilor?

Să se bucure de frumos și să renunțe la „senzații” și la unele provocări inutile ale trendului!  Un lucru deosebit ar fi ca tinerii să învețe să „vadă” și doar să privească… ! Să observe minunatul „spectacol” care ne înconjoară, de când ieșim din casă și până când ajungem acasă!

Ești fotograf, iar o fotografie poate cuprinde mai multe culori, însă aș vrea să te întreb care este culoarea/culorile tale preferate și de ce?

Culoarea mea preferată este verdele, care te liniștește, dar îmi plac și culorile „provocatoare”! Apropo de culori, la începutul carierei mele, mult timp am văzut doar în alb și negru, respectiv prin nuanțele acestora. După apropare 10 – 15 ani a apărut, din senin, într-o bună zi, „renașeterea” când am văzut în culori. În încheiere invit pe cititorii voștri să se bucure de culorile frumoase care ne înconjoară!

 

Ioana Mădălina Ștefănică