fbpx

Interviul saptamanii: Hannah Wolf, spectatorul newyorkez al FITO 2013

hjwEvenimente Oradea s-a bucurat în această toamnă de spectacolele Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO) și a găsit printre spectatori un invitat special, venit tocmai de la New York ca să surprindă frumusețea scenei românești.

 

29 Septembrie 2013

13:04

Hannah Wolf este regizor, dramaturg și producător teatral. A poposit la București de câteva săptămâni cu o bursă Fulbright să își aprofundeze cunoștințele despre teatrul românesc. Și iată că printr-o minune a ajuns și la Oradea, la FITO 2013.

Lumea teatrului e o lume fascinantă, dar în același timp și grea. Nu doar în România ci peste tot în lume. Cere multe sacrificii, iar Hannah este unul dintre acei oameni dispuși să se elibereze de zona de confort în care s-a aflat la New York și să lupte pentru visele sale. Cel mai greu lucru e să lași totul și să te îndrepți către măreția împlinirii viselor. Felicitări Hannah!

Ne povestești câte ceva despre tine?
Am crescut în Juneau, capitala statului Alaska. Mi-am petrecut copilăria făcând drumeții, dându-mă cu caiacul și skiind, făcând activități în aer liber. Ca și copil, am petrecut un an în Noua Zeelandă împreună cu familia mea, și un an în Franța, într-un schimb de experiență, în timpul liceului. Ulterior am urmat cursurile Universității Western Washington din Bellingham Washington. M-am mutat la New York acum doi ani, pentru a munci în domeniul teatral, și am rămas acolo.

 

Cum ai intrat în contact cu lumea teatrului?
Am crescut cu spectacolele Teatrului „Perseverance Theatre” din Juneau, unicul teatru profesional din Alaska. Am luat lecții de actorie de la ei și am urmat de asemenea programele lor extrașcolare pentru copii, dar la modul serios am abordat teatrul când am intrat la Facultate și am găsit o trupă de tineri pasionați în cadrul departamentului de teatru. Atunci m-am legat puternic de oameni și de ideea spunerii de povești pe scenă. Am descoperit că doream să colaborez cu oamenii într-o cameră de repetiții, iar cel mai bun mod de face acest lucru era să devin regizor.

 

Ai fost un copil artistic sau pur și simplu s-a întâmplat să ai o inclinație spre artă?
Am avut o imaginație destul de bogată ca și copil, iar Alaska este locul ideal pentru a-i permite imaginației să zboare.

 

Care a fost specializarea pe care ai urmat-o în timpul facultății? 
La Western Washington University mi-am luat licența în Arte Teatrale, pe ramura regizorală și actorială.

 

Așadar acum joci sau ești doar regizor?
Sunt doar regizor și dramaturg. Am studiat actoria pentru a învăța cum să comunic cu actorii, dar nu joc pe scenă.

 

Îți place să joci, să fii pe scenă?
Nu-mi place foarte mult să fiu în papucii actorului, deoarece îmi dă stări anxioase. Deși iubesc actorii și cred că sunt extrem de curajoși să facă ceea ce fac.

 

Te vezi pe scenă?
Nu, nu în viitorul apropiat. Sunt un actor foarte slab și aș prefera să lucrez cu actori care sunt mult mai buni decât mine.

 

Care este drumul pe care trebuie să îl urmezi în State pentru a te bucura de succes? Ca și actor dar și ca regizor?

Este dificil în State, îți ia mult timp, trebuie să cunoști oamenii potriviți și să ai norocul necesar. Este un urcuș anevoios pentru actori și regizori, deoarece competiția este foarte mare. Ca și regizor trebuie să îți depui candidatura de a lucra cu alți regizori mai cunoscuți, mai experimentați sau să încerci să obții burse, fonduri pentru a crea propria muncă, propriul spectacol. Atât spectacolele cât și dramaturgii noi sunt în trend în teatrul american; mulți regizori colaborează cu un dramaturg iar când piesa este aleasă de către un teatru, regizorul se roagă să fie și el ales. În ceea ce-i privește pe actori lucrurile stau complet diferit. Ei trebuie să meargă la audiții, sperând să fie potriviți pentru un rol, să fie văzuți ca și „speciali” dintre sutele de oameni care dau probe pentru același rol. Nu îi invidiez pe actori.

 

Este arta/actoria/regizoratul bine plătit în Statele Unite? Cu toții știm că arta nu este extrem de plătită la nivel mondial.
În termeni românești, da, dar în termeni americani, chiar deloc. E dificil să ai o viață constantă și decentă, când mergi din proiect în proiect. Majoritatea oamenilor au alte locuri de muncă din care își câștigă existența și speră ca într-o bună zi să poată trăi făcând ceea ce le place.

 

E mai dificl să fii actor în SUA decât altundeva în lume? 
Nu sunt sigură, deoarece nu am văzut ce înseamnă competiția în alte părți ale lumii. Este foarte competitiv în SUA, atât în domeniul teatrului cât și al filmului.

 

Îmi spuneai că în țara ta actorii nu sunt angajați de companiile de teatru, și trebuie să meargă tot timpul la audiții sau să aibă un manager care să le găsească roluri.
Da, în majoritatea cazurilor ei sunt angajați pentru un singur spectaol, care va avea o lună de repetiții și, în mod normal, 2 luni de reprezentații. Apoi spectacolul este închis iar actorii trebuie să își găsească alte roluri pe care să le joace. Singura excepție este făcută de televiziune și Broadway, unde un spectacol poate fi jucat ani la rândul, iar actorii să urce pe scenă în fiecare seară, în același spectacol. În Statele Unite actorii nu au sprijinul și siguranța de a fi angajați de o companie, precum aici, în România.

 

Ce ai făcut după terminarea facultății? 
M-am mutat în Juneau, am fost angajată la Perseverance Theatre, ca și stagiar, asistent regizor și manager de scenă. Citeam scenariile noi pentru ei, ajutam la casting-uri și puneam în scenă unele din spectacolele mele, într-o sală studio. De asemenea aveam și un job de zi, deoarece nu eram plătită foarte bine.
În vara lui 2011, am avut o lună întreagă de  pregătire în cadrul companiei SITI din New York și mi s-a oferit un post de secretar  literar la Vineyard Theatre, un teatru din afara Broadway. Acolo am citit multe scenarii trimise de dramaturgi, am contribuit la stabilirea căror piese să fie puse în scenă, și am lucrat cu scriitori în workshop-uri bazate pe scenariilor lor.

 

Cum de ai venit în România? 
Sunt aici pentru 9 luni cu o bursă Fulbright. Voi ședea în București, în marea majoritate a timpului. Am aplicat pentru bursă printr-un proiect de teatru, pentru a lucra cu artiștii români, pentru a vedea cum este teatrul aici și pentru a contribui la stabilirea unei legături mai puternice între actorii români și americani.

 

Ce ți-a plăcut la teatrul românesc de te-a convins să vii aici și să nu mergi în Austria, de exemplu? 
Eram interesată să văd cum arată teatrul după comunism și cum arta reacționează la schimbările guvernamentele dar și ale societății. În timp ce căutam teatru în poloneză, am dat de o carte, în engleză, cu scrieri ale dramaturgilor români.

 

Ce vei face în toată această perioadă aici, în România? 
Am propus un proiect care include colaborarea cu artiștii români și traducerea de noi piese, din și în cele două limbi. Gazda mea este Universitatea de Teatru și Film din București, și sper eu ca să am posibilitatea de a lucra cu studenții lor și poate să am șansa de a le transmite câteva din cunoștințele mele referitoare la dezvoltarea unei piese de teatru și tradițiile teatrului american.
 

Venind puțin mai aproape de Oradea, știu că îți place orașul. Cum a fost acomodarea? 
Oradea este un oraș frumos și toamna este minunată aici. Oamenii au fost foarte prietenoși și dispuși să-mi arate împrejurimile. Este un oraș liniștit.

 

În timpul acestei săptămâni de când ești aici, ai văzut majoritatea spectacolelor. Ce ne poți spune despre ce ai văzut? 
Am fost norocoasă să vâd atâtea spectacole. A fost o introducere extraordinară în spectrul teatrului românesc. Au fost piese din atâtea domenii, de la musicalurile americane la captivantele piese autohtone. A fi aici mă determină să fiu și mai entuziasmată să văd și mai mult teatru din România și să muncesc cu acești artiști. Per ansamblu, am fost surprinsă de aspectele vizuale și conceptele spectacolelor. Conceptele asupra reprezentațiilor sunt mult proeminente aici decât în State, nu e o obișnuință să vezi dincolo de ocean un spectacol cu un „concept”.
Am fost surprinsă de lipsa femeilor regizor. Inegalitatea genurilor există și acasă, dar teatrele și festivalurile își dau silința să „îndrepte” acest lucru.
Totodată am fost surprinsă de multiplele chemări pe scenă ale actorilor de către public, la sfârșitul spectacolelor. Niciodată n-am mai văzut o sală plină de oameni să aplaude atât de mult.
 

Ce spectacole ne recomanzi să vedem? 
Mi-a plăcut foarte mult LEONIDA GEM SESSIONS al Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Actorii au jucat extraordinar, a fost un spectacol foarte bun. Am fost de asemenea captivată de CEI CE NU UITĂ al Teatrului Regina Maria, Trupa Iosif Vulcan. O piesă interactivă, ce mi-a tăiat răsuflarea. Teatrul interactiv începe să se dezvolte în SUA, dar nu am văzut ceva (un spectacol) care să includă mersul cu un camion. A fost înfricoșător pentru cineva care nu vorbește româna. Nu știam ce se întâmplă. Aș mai adăuga pe lista spectacolelor recomandate și CONTRA PROGRESULUI, spectaculos, simplu dar o piesă care te lasă un mesaj.
Au fost câteva spectacole interesante parte a secțiunii Fringe, foarte bune, cu tineri actori care muncesc foarte mult.

 

Cum și este acest festival pentru tine? Te-a ajutat și în ce fel? 
Acest festival a fost o bună introducere în teatrul românesc. Mă entuziasmează să văd ce fac alte țări în materie de teatru. Este chiar foarte diferit de cel american și de ce este în trend acolo, acum. Abia aștept să descopăr în ce sunt interesați actorii și spectatorii de aici.

 

Ne poți spune ce vei face după ce vei pleca din România? 
Mă voi muta la New York și voi continua să găsesc job-uri de asistent regizor, să muncesc alături de oameni mult mai experimentați decât mine. Parte a proiectului meu este să produc și să regizez un spectacol românesc la New York, așadar voi lucra și la asta and mă pregătesc să absolv masteratul în regizorat.

 

Care este cel mai mare vis al tău?
Cel mai mare vis al meu este să pot trăi din teatru. Mi-ar plăcea foarte mult să să fiu directorul artistic al unui teatru sau companii de teatru, într-o zi, să fiu un regizor independent, să am timp să scriu în timpul zilei și să călătoresc în lumea întreagă.

 

Care este culoarea viitorului tău? 
Cel mai probabil portocaliu, deoarece este culoarea mea preferată.

   
Ioana Mădălina Ștefănică