Farmecul unei mansarde rustice
Spaţiu mic? Tavane mult prea joase? Pereţi şi ferestre ciudate?
02 Februarie 2014
09:03
Dacă ai norocul să ai o asememea cameră eşti foarte aproape de a avea o mansardă stylish, copiată parcă din revistele de specialitate. Și nici nu îți trebuie o investiție foarte mare. Cu bani puțini poți transforma podul casei tale într-un sfațiu feeric, doar al tău sau pe care să-l împarți cu întreaga familie.
Citeam zilele trecute un articol despre cum poţi să îţi transformi podul casei într-o cameră de zi, dormitor, sală de jocuri sau chiar într-un şifonier, şi m-am gândit cum aş putea să personalizez un asemenea spaţiu.
Eu văd mansarda ca pe un loc de relaxare, un loc ideal de a privi furtunile şi stelele, locșor de cugetare şi de ce nu, un spațiul pefect în care să te rogi în timp ce te uiţi la cer şi te simţi mai aproape de Dumnezeu. Într-un loc ca acesta eu văd mult rustic.
Cum să ai o mansardă rustică?
Poţi să apelezi la propria-ţi îndemânare şi să îţi construieşti un suport original şi extrem de natural care poate avea diverse întrebuniţări, precum: cuier, suport pentru chei sau chiar bijuterii. Ai nevoie doar de o ramă în care să fixezi crengi robuste cu mai multe ramificaţii.
În articolul precedent am vorbit despre perdele. Dacă eşti o fire îndrăzneaţă, leagă perdelele cu frânghii de iută în locul obişnuitelor prinzătoare de plastic pentru a obţine un look rustic al camerei.
Atunci când vine vorba despre îmbrăcatul podelelor specialiştii recomandă carpete din blană de urs şi covoare ţărăneşti din bumbac. Apelaţi la covoarele bunicii şi nu veţi regreta! În ceea ce priveşte mobilierul, cu cât aduce mai mult senzaţia de ţară şi vechi, cu atât e mai uşor de integrat într-o imagine rustică. Ca obiecte decorative se recomandă accesorii din sticlă colorată, ceramică sau fier forjat, coarne de cerb, celebrul cufăr de zestre, icoane sau obiecte din lut, iar eu aş adăuga goblenele.
Stilul rustic ne duce cu gândul la poezia lui Lucian Blaga, Sufletul Satului, în care spunea atât de frumos că el crede că veşnicia s-a născut la sat.
Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei./Eu cred că veşnicia s-a născut la sat./Aici orice gând e mai încet,/şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,/ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,/ci adânc în pământ undeva./Aici se vindecă setea de mântuire/şi dacă ţi-ai sângerat picioarele/te aşezi pe un podmol de lut.
Uite, e seară./Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,/ca un miros sfios de iarbă tăiată,/ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.
