fbpx

Intrare liberă în Peștera Meziad și Mina Farcu, cadou de Moș Nicolae, pentru copii!

peștera meziadSchimbări inedite de domiciliu! 

 

29 Noiembrie 2016

12:59

O noutate în acest an e schimbarea domiciliului lui Moș Nicolae! Bătrânul, care vine cu sacul plin de cadouri, și-a mutat reședința, între 30 Noiembrie şi 06 Decembrie 2016, în județul Bihor. 

Mai concret, Moșul îi așteaptă pe copiii cu vârste cuprinse între 5 – 14 în Peștera Meziad, dar și la Mina Farcu, din Roșia, tocmai pentru a le oferi câte un bilet gratuit de vizitare a punctelor de atracție turistică.

De această gratuitate beneficiază toţi copiii care vin la peşteri însoţiţi de părinţi sau de alte persoane adulte. În cazul grupurilor organizate care au în componenţa lor şi copii, aceştia beneficiază de gratuitate, iar adulţii pot profita de reducerea oferită grupurilor.

Scopul acestei campanii este de a le oferi familiilor posibilitatea de a-i duce pe cei tineri în mijlocul naturii, mai ales că ne așteaptă câteva zile de vacanță. Iar dacă va și ninge, cadrul va fi perfect!

Promoția lui Moș Nicolae nu se aplică grupurilor organizate formate preponderent din copii. Însă ei pot beneficia de reducerea dedicată grupurilor. Adică, în acest caz, copiii vor plăti, fiecare, 7 lei pentru biletul de intrare la fiecare peşteră, în loc de 10.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *