Povestea Palatului Baroc și forma sa inspirată din palatele franțuzești

O clădire superbă din Oradea! 

09 Aprilie 2018

17:15 

Palatul episcopal romano-catolic, cunoscut și sub numele Palatul Baroc, este cea mai mare clădire în stil baroc din România și face parte dintr-un complex de clădiri, împreună cu catedrala catolică și ansamblul Șirul Canonicilor.

Toate aceste imobile au fost construite în secolul al XVIII-lea, când aceea era o zonă de margine a localității Olosig. Interesul pentru dezvoltarea sa a apărut în timpul episcopului romano-catolic Paulus Forgách, numit în anul 1748. A fost cel care, observând că locașele de cult, în special Szent László (atunci, catedrala orașului) erau arhipline, a decis zidirea unei noi catedrale, mult mai mari. Lucrările începeau în anul 1751. Ceea ce episcopul și-a dorit, în fapt, a fost construirea unui întreg ansamblu dedicat episcopiei pe care-o păstorea.

Sediul său a fost și el mutat, motiv pentru care s-a trecut la construirea palatului episcopal, în imediata proximitate a șantierului catedralei. În acest sens, episcopul Adam Patachrich, ce l-a urmat, l-a adus în Oradea pe arhitectul Franz Anton Hillebrandt. El a realizat proiectul Palatului Baroc, unul amplu, „pe gustul” împărătesei habsburgice (Oradea era în Imperiul Habsburgic) Maria Tereza, care l-a și aprobat și a acceptat să fie finanțat.

Piatra de temelie a clădirii a fost pusă în 23 Mai 1762, iar lucrările de construire au durat 15 ani. Forma sa este inspirată din palatele franțuzești, numită cour d´honneur, are forma literei U, cu laturi drepte. Edificiul are subsol, parter și două etaje, iar fațada principală are o lungime de puțin peste 100 de metri. Privind-o, ne reține atenția intrarea principală, desupra căreia se află ferestrele sălii principale de la etajul întâi, flancate de pilaștri cu capiteluri ionice, dar și frontonul ce face trecerea către acoperișul în trei trepte.

Toate ferestrele de la primul etaj au ancadramente semicirculare, completate deasupra cu coronamente. Pilaștrii și capitelurile de pe rezalitul central al clădirii, deasupra intrării, sunt continuate în laterale și pe colțuri. Ferestrele de la etajul al doilea sunt ceva mai mici și mai simple, dreptunghiulare, având deasupra ancadramente drepte. Unele dintre ferestre au fost zidite în timp. Acoperișul este de o valoare patrimonială la fel de mare ca restul clădirii, fiind cel mai mare de tip baroc din țară.

Palatul are o curte interioară generoasă, fiind, de asemenea, înconjurat de un parc ce poartă numele episcopului Schaluch Lörinc.

Acesta a rămas în proprietatea episcopiei catolice până la naționalizarea comunistă, când a devenit al statului și a fost abandonat. Nemaifiind folosit, edificiul s-a degradat rapid, devenind locuință pentru muncitori și pentru refugiații greci stabiliți în Oradea după război.

În subsol a existat o cramă, iar apoi un depozit de vinuri. Restaurarea clădirii a fost posibilă la sfârșitul anilor ´60, pentru ca apoi să devină sediul Muzeului Țării Crișurilor. Retrocedată aceleiași episcopii după anul 1989, clădirea a intrat în 2018 într-un amplu proces de restaurare, în scopul transformării sale în muzeu al episcopiei romano-catolice și centru cultural destinat publicului larg.

Adrian Pop