fbpx

Recomandare turistica: Pestera Meziad – O minune a Bihorului

pestera meziad comuna remetea judet bihor sursa foto infopensiuni punct roNe pregătim să vizităm un loc cu totul special.

 

19 Aprilie 2014

12:01

La doar câțiva kilometri de Beiuș, luând-o spre Delani, Petreasa, Remetea, apoi la dreapta spre Meziad, și mai apoi pe Valea Meziadului, după falnicele chei se deschide urcușul de intrare în Peștera Meziad.

Aerul răcoros și curat te izbește de îndată. Stăm în fața uneia dintre primele peșteri amenajate din România. Un monument al naturii de peste 4.700 metri lungime. Primele scrieri despre peșteră datează din 1863 și îi aparțin lui Adolf Schmidl. În 1929 Emil Racoviță și echipa sa de speologi s-a minunat de unicitatea faunei cavernicole, iar în 1972 a fost amenajată și deschisă spre vizitare publicului larg.

Astăzi e unul dintre cele mai frumoase obiective pe care Bihorul îl oferă turiștilor. O splendoare care trebuie și merită vizitată. Gura de intrare are 16 metri înălțime și 10 lățime. Pe măsură ce înaintăm ni se dezvăluie un obiectiv plin de formațiuni specifice peșterilor care mai de care mai frumoase. La toate acestea se adaugă concertul familiilor de lilieci care și-au găsit adăpost în Sala Liliecilor. Să nu mai vorbim de zona Podului Natural, locul în care cele două nivele se suprapun, și unde înălțimea cavernamentului atinge 35 de metri.

Peștera poate fi vizitată în siguranță de la copii la bătrâni, deoarece grație fondurilor care au fost atrase și investite totul este iluminat. Sunt construite scări și balustrade de siguranță pe tot parcursul traseului.

Explorarea este posibilă doar în prezența unui ghid. Prețul unui bilet pentru adulți este de 15 lei și 10 lei pentru copii  (piticii sub 5 ani intră gratuit). Se acordă reduceri grupurilor organizate, iar fotografierea este gratuită. Pe îndrăzneți, la intrarea în peșteră, îi așteaptă și tiroliana, la doar 10 lei tura.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *