fbpx

Rețeta iepurașului la cuptor servit alături de sote de dovlecel

rețetă de, ingrediente, cum se preparatăAstăzi ne întrecem noi pe noi! 

 

11 Februarie 2018

14:33

Să trecem la lucruri serioase și să ne suflecăm mânecile, deoarece ne propunem să pregătim iepuraș la cuptor servit alături de sote de dovlecel. Durează puțin mai mult timp, prepararea lui, decât un tiramisu, însă papilele gustative vă vor confirma că merită efortul.

Ingrediente necesare pentru 6 porţii:

  • Un iepure
  • Un dovlecel
  • Doi morcovi
  • Două cepe
  • Un ardei iute
  • Două roşii mici
  • O jumătate de linguriţă de rozmarin
  • O jumătate de linguriţă de cimbru
  • O jumătate de linguriţă de piper roşu
  • O jumătate de linguriţă de piper negru
  • O jumătate de linguriţă de piper alb
  • O jumătate de linguriţă de turmeric(curcuma)
  • 8 boabe de coriandru
  • 3 frunze de ţelină
  • 3 rămurele de mărar crud
  • 6 căţei de usturoi
  • 80 grame de unt
  • Sare

 

 Preparare:

Spălaţi iepurele, curăţaţi şi spălaţi un morcov, o ceapă, usturoiul şi le tăiaţi cubuleţe. Spălaţi ardeiul iute, roşiile, frunzele de ţelină şi le tocaţi.

Ungeţi iepurele cu 30 de grame de unt şi umpleţi-l cu bucăţile de roşii, ardei iute, un morcov, o ceapă, cei şase căţei de usturoi şi presăraţi, peste legume şi carne, frunzele de ţelină şi condimentele amestecate şi pisate –  o jumătate de linguriţă de rozmarin, cu o jumătate de linguriţă de cimbru, jumătate de linguriţă de piper roşu, o jumătate de linguriţă de piper negru, boabele de coriandru, sare.

Puneţi carnea la cuptor, la 200 de grade, pentru 60 de minute.

Între timp, preparaţi dovlecelul sote. Curăţaţi ceapa rămasă şi o tocaţi fideluţă. Curăţaţi morcovul, dovlecelul pe care îl scobiţi de seminţe şi le tăiaţi cubuleţe.

Puneţi într-o cratiţă 50 de grame de unt, adăugaţi cepa pe care o căliţi puţin, apoi morcovul şi la final cubuleţele de dovlecel împreună cu un pahar de apă. Presăraţi sare, puneţi un capac peste legume şi le lăsaţi, la foc mediu, 5 – 7 minute. Luaţi capacul, adăugaţi o jumătate de linguriţă de piper alb şi jumătate de linguriţă de turmeric, apoi frunzele de mărar tocat şi spălat şi stingeţi focul.

Când este gata iepurele umplut cu legume, îl scoateţi din cuptor şi îl aşezaţi pe farfurii împreună cu dovlecelul sote. Poftă bună!

 

Monica Marton

rețetă de, ingrediente, cum se preparată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *