fbpx

Top 10 cele mai înfricoşătoare destinaţii de vacanţă. FOTO

sursa: mitchellhistoricproperties.com – Galveston Texas

Pentru cei care vor un alt fel de vacanţă.

 

02 Ianuarie 2018

17:23

Când ne aflăm în căutarea unui loc în care să ne petrecem concediile putem alege dintr-o gamă variată de locuri. De la plaje însorite cu nisip fin până la răcoarea munţilor înzăpeziţi, nu ducem lipsă de idei. Însă ce ne facem dacă vrem să vedem altceva, să trăim experienţe inedite sau să vizităm locuri neobişnuite? Pentru tipul acesta de turişti am găsit câteva destinaţii turistice care trezesc spiritul de aventură şi care, totodată, pot genera sentimente de teamă.

  1. The Devil’s Kettle, Minnesota – reprezintă, chiar şi astăzi un mister pentru geologi. În drumul său spre Lacul Superior, râul Brule se împarte în două, formând două cascade: cea dinspre est se cade într-o piscină naturală şi apoi îşi continuă drumul vizibil, însă cea dinspre vest curge într-o gaură uriaşă, misterioasă – The Devil’s Kettle – şi de acolo nu mai este văzută pe nicăieri
  2. Galveston, Texas – se situează în primele zece locuri în topul celor mai bântuite oraşe din SUA. Activitatea piraţilor şi războiul au contribuit la formarea presupusei populaţii de fantome, însă şi o furtună din 1900. În acel an, oraşul Galveston a fost lovit de cel mai grav uragan pe care l-a vazut Texasul. Peste 8.000 de oameni au fost ucişi şi nu toţi au fost îngropaţi conform tradiţiei. Astfel, se crede că aici există multe spirite care nu şi-au găsit locul, cel mai des fiind reclamate prezenţe în Vila Ashton, un conac care a supravieţuit uraganului, şi în Hotelul Galvez, cel mai vechi de pe insula Galveston
  3. Parcul de distracţii din Pripiat, Ucraina – Parcul din Pripiat, oraş construit pentru cei care lucrau la centrala de la Cernobîl, este radioactiv de la accidentul nuclear din aprilie 1986. Parcul nu a apucat să fie deschis: inaugurarea era programată pentru 1 mai 1986, iar accidentul a avut loc cu cinci zile înainte. Toţi cei aproximativ 50.000 de locuitori au fost evacuaţi, iar de atunci oraşul este pustiu. Locuitorii au luat cu ei foarte puţine obiecte, astfel că locurile părăsite au rămas aproape intacte, cu papuci la creşă sau cărţi în şcoli. Turiştii pot vizita zona, dar nivelurile de radiaţii diferă din loc în loc, astfel că trebuie să respecte strict anumite trasee
  4. Pădurea Aokigahara, Japonia – situată la baza dinspre nord-vest a Muntelui Fuji şi cu o suprafaţă de circa 8.600 de acri, pădurea Aokigahara nu doar că este densă, foarte „tăcută” şi cu puţine vieţuitoare sălbatice, fapt care creează un sentiment de pustiu, dar ar putea fi „locuită” de multe spirite, deoarece din 1950 până în prezent peste 500 de oameni s-au sinucis aici. Turiştii pot vizita zona, dar din cauza desimii ei este foarte uşor să te rătăceşti, chiar şi dacă dispui de un GPS, astfel că sunt recomandate traseele oficiale. Unul dintre punctele „de atracţie” în cadrul tururilor cu ghizi îl reprezintă o peşteră în care hibernează lilieci
  5. Centralia, Pennsylvania este un oraş – fantomă în urma unui incendiu din anul 1962. Un grup de mineri a ars gunoiul dintr-o gaură de mină abandonată, care servea pe post de groapă de gunoi, fără să ştie că acolo era şi un zăcământ de antracit foarte inflamabil. Zăcămintele au ars necontrolat până în 1969, când a avut loc o încercare de a le stopa, soldată însă cu eşec, astfel că autorităţile au optat pentru evacuarea cetăţenilor. Focul continuă să ardă în subteran şi astăzi, numai câteva zeci de oameni rămânând aici
  6. Truk Lagoon, Micronezia – această lagună este situată la circa 4.800 de kilometri sud de Hawaii şi, deşi la suprafaţă pare un loc foarte plăcut pentru înot, în adâncime lucrurile devin mai stranii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1944, Aliaţii au scufundat aici 60 de avioane şi vase de război japoneze, cu tot cu echipaje. Astfel, în lagună pot fi văzute astăzi epavele acestora şi chiar rămăşiţe umane, zona devenind un punct de atracţie turistică pentru iubitorii de scufundări şi nu numai
  7. Parcul Naţional Tsingy de Bemaraha, Madagascar – este protejat de UNESCO, iar, în ciuda valorii sale, nu e nevoie de pădurari sau alţi angajaţi care să păzească locul. Asta pentru că minunea constă, practic, în nişte pietre extrem de ascuţite capabile să taie la sânge orice ar încerca să le escaladeze. De sus nu se poate vedea nimic în afară de colţii de piatră
  8. Vârtejul Corryvreckan, Scoţia – vârtejul e unul binecunoscut, o echipă de televiziune făcând la un moment dat un experiment, trimiţând un manechin direct în mijlocul lui. Au gasit ulterior ce a mai rămas din el, însă grav avariat, semn că apele au încercat să-l devoreze. Când apele sunt calme, se pot găsi barcagii care să se încumete până aproape de vârtej, însă pe timp de furtună valurile pot ajunge şi până la 4,5 metri
  9. Triunghiul Afar, Africa – probabil cea mai instabilă zonă de pe planetă, falia lărgindu-se şi înaintând constant, cu o viteză mult accelerată. Dacă în trecut era vorba de câţiva milimetri, acum pământul se deschide chiar şi cu câte un metru. În 2005, în doar 10 zile, a apărut o falie de 60 de kilometri lungime şi opt metri lăţime. În plus, potrivit unor cercetători, porţiuni din zona respectivă sunt sub nivelul mării, iar până la ocean există o bucată subţire de pamant de doar 20 de metri
  10. Lacul care fierbe, insula Dominica – acest lac cu o adâncime de 60 de metri fierbe, la propriu. Nu e vorba de un lac cu apă calda, în care să faci baie liniştit, asta pentru că temperatura, la mal, este de 91 de grade, în medie, iar temperatura din mijlocul lacului este necunoscută, nefiind făcute până acum măsurători

Paula Dreve

sursa: lh4.ggpht.com – The Devil’s Kettle

sursa: phottix.com – Parcul de distracţii din Pripiat

sursa: wikimedia.org – Pădurea Aokigahara

sursa: i.ytimg.com – Centralia, Pennsylvania

sursa: lovethesepics.com – Truk Lagoon

sursa: wisatahiburan.com – Parcul Naţional Tsingy de Bemaraha

sursa: tripadvisor.com – Vârtejul Corryvreckan

sursa: bgs.ac.uk – Triunghiul Afar

sursa: bzi.ro – Lacul care fierbe