fbpx

Contraceptia de urgenta: Pilula de a doua zi

pastila feminin sursa foto okcfox punct comO soluție rapidă, însă cu efecte adverse.

 

05 Iulie 2014

12:48

Pilulele de „a doua zi” sunt contraceptive de urgență (secundare) care pot fi utilizate la scurt timp de la un contact sexual neprotejat.

Ele se găsesc sub forma a 2 doze. Prima este necesar a fi administrată până la 12 ore sau la maxim 72 de ore după ce a avut loc contactul sexual, iar a doua, la 12 ore după ce a fost administrată prima.

Avantaje:

  • Reduce riscul apariției unei sarcini nedorite
  • Ușor de procurat
  • Poate fi folosită în cazuri de urgență (în cazul ruperii prezervativului, al unui viol, etc) și/sau a eșecului contracepției orale (hormonale) – cum ar fi: vomă sau diaree timp de 2 zile, lipsa administrării a 2 pilule într-un ciclu, administrarea neregulată a pilulelor
  • Nu afectează fertilitatea

Dezavantaje:

  • Timpul: cu cât sunt luate mai repede, cu atât efectul lor va fi mai mare
  • Nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală

Posibile efecte adverse:

  • Stări de greață, vomă, amețeală și/sau oboseală
  • Dureri de cap
  • Sângerare neregulată
  • Durere și/sau tensiune în sâni
  • Dureri abdominale

Contracepţia de urgenţă nu este indicată ca metodă regulată de prevenire a unei sarcini, din cauza ratei crescute de eşec comparativ cu alte metode de contracepţie.

După administrarea pilulei de a doua zi  se recomandă abstinenţa sexuală sau folosirea unei alte metode de contracepţie (prezervativ) până la următoarea menstruaţie.

După administarea „pilulei de a doua zi”, dacă menstruaţia întârzie o săptămână sau mai mult în luna contactului sexual neprotejat, sau dacă apar dureri pelvine sau sângerare vaginală persistentă şi neregulată, este necesară efectuarea unui consult ginecologic.

Citiți aici despre anticoncepționale, aici despre sterilet, aici despre diafragmă, iar aici despre tipuri de contracepție recomandate atât femeilor cât și bărbaților.

În Oradea de consultații, planning, recomandări și tratamente ginecologice puteți beneficia în Clinica Euclid, strada Nicolae Jiga – 13. Informații și programări la 0740. 919. 769.

Dr. Monica Vereș

Medic specialist obstetrică – ginecologie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *