fbpx

Tehnologia – prietenul sau duşmanul micuţilor utilizatori?

evenimente oradea

sursa: tots100.co.uk

Ne face viața mai ușoară, dar poate avea și consecințe negative.

 

19 Martie 2020

11:00

 

Trăim într-o epocă în care tehnologia este prezentă pretutindeni şi ocupă un loc din ce în ce mai important în vieţile noastre. Din procesul de tehnologizare nu scapă nici cei mici, aceştia fiind parcă născuţi cu talentul de a opera gadget-uri care mai de care mai performante.

Desigur, pentru aproape orice adult, tehnologia îi vine în ajutor la job, în activitățile zilnice, în interacțiunea cu instituțiile publice, pentru cumpărături, iar pentru copii înseamnă ajutor în învățarea la școală, prin exerciții interactive, vizionarea de filme educative etc.. Însă, înainte ca părinții să ia decizia achiziționării pentru odraslele lor a unui dispozitiv electronic (telefon/tabletă/PC), să vedem ce spun specialiştii despre folosirea tehnologiei de la vârste fragede.

Un studiu recent arată că aproximativ 85% dintre copiii din România cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani și cu acces la internet se află zilnic online, aceștia petrecând, în medie, peste cinci ore pe zi folosind rețelele sociale, în condiţiile în care medicii și psihologii recomandă pentru copii maximum o oră pe zi de petrecut în fața unui ecran, indiferent de tip: smartphone, tabletă, laptop, computer.

Acelaşi studiu arată că vârsta medie la care copiii primesc device-uri este de 8 ani pentru tabletă, 9 ani pentru computer, 10 ani pentru smartphone și 11 ani pentru alte dispozitive smart. Însă, chiar și înainte să aibă un device personal, cei mici au acces la dispozitivele părinților. Timpul petrecut de cei mici online se împarte între videoclipuri muzicale, clipuri amuzante, desene animate şi rețelele sociale.

La fel cum orice exces dăunează, prea multă tehnologie de la vârste fragede nu este recomandată, cu atât mai mult dacă cei mici sunt lăsaţi să navigheze online nesupravegheaţi, secretul constând într-un echilibru între mediul online şi realitate.

Paula Dreve