fbpx

Tehnologia – prietenul sau duşmanul micuţilor utilizatori?

evenimente oradea

sursa: tots100.co.uk

În ce măsură afectează tehnologia viaţa celor mici?

 

26 Decembrie 2017

17:03

Trăim într-o epocă în care tehnologia este prezentă pretutindeni şi ocupă un loc din ce în ce mai important în vieţile noastre. Din procesul de tehnologizare nu scapă nici cei mai mici dintre noi, aceştia fiind parcă născuţi cu talentul de a opera gadget-uri care mai de care mai performante.

Şi pentru că ne aflăm în luna cadourilor poate ne gândim că nu ar strica să cumpărăm copiilor cel mai nou model de telefon, tabletă sau alte dispozitive inteligente, însă înainte de a lua această decizie să vedem ce spun specialiştii despre folosirea tehnologiei de la vârste fragede.

Un studiu recent arată că aproximativ 85% dintre copiii din România cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani și cu acces la internet intră zilnic online, aceștia petrecând, în medie, peste cinci ore pe zi pe rețelele sociale, în condiţiile în care medicii și psihologii recomandă pentru copii, maximum o oră pe zi de petrecut în fața unui ecran, de tip: smartphone, tabletă, laptop, computer.

Acelaşi studiu arată că vârsta medie la care copiii primesc device-uri este de 8 ani pentru tabletă, 9 ani pentru computer, 10 ani pentru smartphone și 11 ani pentru alte dispozitive smart. Însă, chiar și înainte să aibă un device personal, cei mici au acces la dispozitivele părinților. Timpul petrecut de cei mici online se împarte între videoclipuri muzicale, clipuri amuzante, desene animate şi rețelele sociale.

La fel cum orice exces dăunează, prea multă tehnologie de la vârste fragede nu este recomandată, cu atât mai mult dacă cei mici sunt lăsaţi să navigheze online nesupravegheaţi, secretul constând într-un echilibru între mediul online şi realitate.

Paula Dreve

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *