fbpx

36 de vieti au fost salvate de pompierii bihoreni. Va multumim!

salvare persoanaPompierii noștri, eroii noștri. Salvatorii de vieți merită toată mulțumirea noastră.

 

23 Mai 2013

16:50

Nu rareori primim comunicate de presă prin care suntem informați că pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Crișana au salvat încă o viață, în cadrul unor operațiuni mai mult sau mai puțin ușoare.

Până la această dată, de la începutul anului, 36 de vieți au fost salvate de luptătorii cu focul.

Chiar și ieri seară, în jurul orei 19:15, o bunică de 86 de ani, de pe strada Bernard Shaw din Oradea a fost salvată de pompieri după ce căzuse în casă. Pentru a o ajuta echipajele s-au folosit de scara culisabilă și au urcat până la etajul al doilea al imobilului în care locuia. După ce i-a fost acordat primul ajutor femeia a fost transportată la Spitalul Județean pentru a-i fi acordată asistența medicală de care avea nevoie.

Cu această ocazie, Evenimente Oradea în numele tuturor cititorilor transmite mulțumiri și felicitări întregului Inspectorat pentru Situații de Urgență, pentru munca dedicată și pentru viețile, care nu o dată, și le pun la risc pentru salvarea noastră.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *