fbpx

ITM Bihor avertizeaza: Joi e zi nelucratoare

asistentaInspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor avertizează angajatorii cu privire la zilelele declarate nelucrătoare prin lege.

 

12 August 2013

16:00

Conform legii au fost declarate zile de sărbătoare legală, adică nelucrătoare:

  • 1 şi 2 Ianuarie
  • prima şi a doua zi de Paşti
  • 1 Mai
  • prima şi a doua zi de Rusalii
  • 15 August – Adormirea Maicii Domnului
  • 30 Noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României
  • 1 Decembrie
  • prima şi a doua zi de Crăciun
  • două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora

Cu toate acestea unele job-uri implică aducerea la muncă a personalului chiar și în zile nelucrătoare. Vorbim de domenii precum cel medical, de urgență, alimentar sau de locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă. În cazul acestora din urmă angajatorii au obligația:

  • să se asigure compensarea orelor lucrate cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile

sau

  • să acorde un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru

În caz contrar

încălcarea de către angajator a prevederilor legale referitoare la acordarea zilelor libere şi modul de compensare a timpului lucrat de cei îndreptăţiţi, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei

transmite Biroul de Presă al ITM Bihor.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *