fbpx

Controlul sistemului nervos și al gândirii

sursa foto: Facebook

sursa foto: Facebook

Puterea psihicului nostru este „nelimitată”, dar nu putem dispune de ea, atâta timp cât ea ne stăpânește, fără să o antrenăm într-o activitate dirijată.

 

30 Martie 2015

20:10

Stăpânind mișcările ochilor în scopul fixării privirii, ne antrenăm să emitem numai gânduri bune și să le înlăturăm pe cele care ne deprimă. Astfel, vom reuși să ne stăpânim sistemul nervos, și, inclusiv gândurile.

Iată câteva exerciții în acest scop:

Așează-te comod pe un scaun, rămâi nemișcat. Privește un obiect (de exemplu, un creion) aproape de ochi, apoi îndepărtează-l atât cât să-l vezi clar. Caută pe aceeași linie, dar mai departe, un alt punct, pe care îl vezi clar. Plimbă-ți privirea de la punctul apropiat la cel îndepărtat, de 4-5 ori, apoi clipește, închide ochii și strânge tare ploapele.

Așează-te în aceeași poziție ca și la exercițiul anterior. Rotește-ți globii ochulari, încet, în jos, la stânga, în sus, la dreapta și din nou în jos. Repetă ciclul de 4 ori, apoi odihnește-te și execută exercițiul în direcția opusă. Fixarea pivirii contribuie la restabilirea forțelor psihice, stimulează centrii cerebrali, mărind puterea atenției, stimulând memoria și puterea de stăpânire.

Atenția și puterea de concentrare

Stăpânirea atenției, prin yoga, ne conduce la antrenarea psihicului, ca și cum ne-am antrena corpul fizic. Ca să ne dezvoltăm atenția, ne fixăm asupra unui obiect sau asupra unei idei. Abia atunci ne dăm seama de multitudinea ideilor secundare, care ne obosesc și ne provoacă dezordine în gândire. Stăruind asupra fixării atenției, o vom dezvolta, reușind să o localizăm asupra unei ocupații precise.

Puterea de concentrare constă în îndreptarea puternică a gândului asupra unui anumit obiect. Puterea de concentrare crește doar prin exerciții multiple. O persoană se poate concentra doar câteva secunde, iar altul poate chiar și ore întregi. Cine posedă arta concentrării se bucură de o personalitate de care oamenii se simt atrași. Concentrarea gândurilor este o armă puternică, dar trebuie folosită numai în scopuri pozitive, altfel arma devine cu două tăișuri.

 

Alăturați-vă și voi practicanților de Yoga, din Oradea. Pentru mai multe detalii apelați 0742. 921. 389.

 

Renata Coznici

Instructor autorizat de Yoga

renata coznici

 

 

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *