fbpx

Alai de șapte care alegorice în Carnavalul Florilor 2016

evenimente oradea Vin carele peste noi! 

 

11 August 2016

16:05

Deja o tradiție, Oradea se pregătește de sosirea carelor alegorice parte a Carnavalului Florilor care se desfășoară în Debrecen, între 13 – 21 August 2016.

Ediția aniversară, a celebrării a 50 de ani de Carnavalul Florilor în Debrecen, aduce în Oradea un număr record de care, șapte la număr (anul trecut au fost doar șase).

Carele vor porni la ora 15:00, ca de fiecare dată, de la Blocurile „Zig – Zag” din Rogerius – Bulevardul Dacia – Parc Petofi – Bulevardul Magheru – Piața Independenței cu destinația finală Piața Unirii, unde vor rămâne până la ceasurile 19:30, iar apoi se vor reîntoarce în Ungaria.

Ziua de desfășurare, în Oradea, a Carnavalului este 21 August 2016. În alaiul carelor și-au anunțat dorința de a participa aproximativ 600 de persoane, din întreg județul Bihor. Trupe de dans, majorete, artiști și interpreți sunt pe lista participanților, alai care se va opri, pentru prima dată, în Piața Unirii.

Aici, chiar în mijlocul orașului, va fi amplasată o scenă pe care vor evolua o parte din cei care însoțesc caravana.

Partea frumoasă este că pe carele alegorice vor  fi reprezentate, prin flori, Aquapark-ul „Nymphaea”, dar și mascota „Leone” a echipei orădene de baschet masculin.

Până la Carnaval, la conferința de presă de prezentare a fost servit și un delicios tort cu imaginea carului alegoric care va reprezenta Oradea, mai concret cu logo-ul Nymphaea, respectiv al CSM Oradea (mascota Leone).

Ioana Mădălina Ștefănică

evenimente oradea