fbpx

Ami, Irina Rimes, Vanotek și Feli & the TM Groove, în concert în Era Park 2017!

sursa: Facebook

În cinstea familiei!

 

31 August 2017

19:30

Anul acesta, pentru prima dată, Era Park ne-a pregătit un bogat început de toamnă. Chiar după începerea școlii, centrul comercial ne invită să luăm parte la Festivalul Familiei.

Un weekend întreg de activități, între 16 – 17 Septembrie 2017, pentru toate gusturile și vârstele, care vor avea loc atât în parcare cât și pe culoarele mall-ului.

Cireașa de pe tort, ca de fiecare dată, sunt concertele, iar de această dată avem nu una, ci două seri de spectacole cu intrarea liberă.

Ami, Irina Rimes, Vanotek și Feli & the TM Groove vor urca pe scena în aer liber și ne vor relaxa plăcutele seri de toamnă. Programul activităților și evenimentelor, toate cu acces liber, care vor avea loc pe scenă este următorul:

Sâmbătă, 16 Septembrie 2017

  • 17:00 – Spectacol interactiv „Micuța Fifi și prietenii ei” + lansare de album cu melodii
  • 18:00 – Prezentare de modă pentru copii cu participarea manechinelor „Graziela Models”
  • 18:30 – Demonstratții dans ale clubului „Feeling Dance”
  • 19:00 – Concert Ami
  • 20:00 – Concert Irina Rimes

Duminică, 17 Septembrie 2017

  • 18:00 – Kidz Zumba cu Giani
  • 19:00 – Concert Vanotek
  • 20:00 – Concert Feli & the TM Groove

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *