fbpx

Fericirea zilei de Luni

fericirea zilei de luniDeja devenită stereotip social, atitudinea omului asupra zilei de Luni, e de-a dreptul negativă.

21 Ianuarie 2013

10:00

Venită dupa weekend, ziua de Luni, are marele defect de a impune schimbarea regimului de activitate  care în doar două zile a devenit regimul nostru principal. Întoarcerea la activitate presupune deja un efort, amplificat de toate aceste stereotipuri care nu fac decât să ne crească reacţia de respingere a activităţilor normale.

Serotonina şi endorfinele, două substanţe care au un rol covârşitor în starea de bine a organismului uman, par să lipsescă cu desăvârşire din organismul nostru în ziua de Luni. E mai uşor să ne lamentam cât de greu e, să privim cu ochi pierduţi cum iarba nu creşte, sau să aşteptăm magica oră 16 când majoritatea încheiem activitatea.

Poate, ajutaţi şi de mici stimulente, o masă mai bogată în carbohidraţi complecşi, câteva pătrăţele de ciocolată, chiar puţin ardei iute, reuşim să sabotam stereotipurile şi să avem o zi de Luni cât mai normală. Dar de aici până la fericire e un pas. Nu exagerat de mare, dar este un pas. Chiar dacă e influenţată de substanţele chimice din organismul nostru, de hormoni, de alimentaţie, starea de fericire este mult mai complexă. Conştiinţa de sine vine să “suprascrie” aceste condiţionări biologice şi aceste stereotipuri sociale.

Ce vă propun eu: o zi de Luni plină de mulţumire pentru viaţă, recunoştinţa pentru toate lucrurile mărunte dar frumoase care ne înconjoară, un zambet, o poveste, o melodie. Poate secretul fericirii este chiar starea de acceptare, de recunostinţă pentru ceea ce suntem şi avem. Chiar şi într-o zi de Luni.

Eduard Pop

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *