fbpx

Noi cursuri de dans de societate la „All For Dance” – Martie 2024

evenimente oradea, parcul 1 decembriePentru cei care au curajul și plăcerea să învețe ceva nou! Să trăiască viața pe ritmurile muzicii!

 

02 Martie 2024

10:01

Odată cu venirea primăverii, orădenii nu stau în case, ci învață să danseze în noua serie de cursuri de dans de societate. Gata cu „nu știu ce să fac în weekend” ori că nu ai cu cine socializa. Gata, a venit vremea retrăirii vieții în pași de muzică și voie bună! Bun venit vitalitate, zâmbete și oameni noi în viețile noastre!

Clubul „All For Dance” din Oradea anunță formarea unor grupe noi de dansuri de societate atât  pentru începători cât și pentru avansați. Alături de instructorul Radu Gavriș veți învăța și practica, într-un mediu foarte prietenos și plăcut, tango, blues, disco fox și vals lent și alte dansuri.

Costurile sunt de 150 de lei/lună, iar durata unui curs este de 2 luni. Avantajați sunt studenții și elevii, care au de achitat 120 de lei/lună.

Startul se dă în ziua de Duminică, 10 Martie 2024, de la ora 17:00. De reținut că zilele de curs sunt în weekend, sâmbătă și duminică.

Locul de desfășurare este Casa de Cultură a Sindicatelor, din parcul 1 Decembrie Oradea. În plus, Clubul „All For Dance” le stă la dispoziție și tinerilor care își doresc să învețe să danseze sau să pregătească celebrul dans al mirilor.

Pentru informații suplimentare apelați 0722. 933. 283 (Radu Gavriș) sau dați click AICI. Înscrierile se fac direct la fața locului, nu este nevoie să sunați pentru a vă rezerva locul. Spațiul generos al Casei de Cultură a Sindicatelor are loc pentru toată lumea.

În plus, știm cu toții că Radu Gavriș, în calitate de instructor, are trei mari calități:

  • predă dansurile într-o manieră în care niciun picior stâng nu se va fi simți în locul nepotrivit, ba dimpotrivă va vedea că și el poate dansa, doar are nevoie de practică
  • atmosfera. În cursurile de dans ale lui Radu Gavriș atmosfera e cea care dă tonul și curajul de a dansa, implicit de a continua! E atât de plăcut și de relaxant încât lecțiile de dans sunt numai zâmbete și voie bună
  • ne primește cu drag și încredere pe toți. Fie că ești pe cont propriu, fie că ai au un partener(ă) morocănos(ă), care nu vrea să te însoțească, în cursurile de dans ale lui Radu Gavriș poți merge pe cont propriu deoarece vei avea cu cine învăța și dansa

Noi vă recomandăm să mergeți, mai jos vă lăsăm și câteva înregistrări live din timpul cursurilor anterioare! Distracție plăcută!

Ioana Mădălina Ștefănică



 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *