fbpx

Papa Benedict si-a anuntat oficial retragerea

Pope Benedict XVI thanks before leaving at the end of a meeting with the faithful at WadowiceÎn mai puțin de o lună Papa Benedict al XVI-lea va părăsi scaunul de la Vatican.

 

11 Februarie 2013

14:15

Printr-un comunicat de presă emis astăzi, 11 Februarie 2013, Papa Benedict al XVI-lea a anunțat întreaga lume că se retrage de la cârma Vaticanului începând cu 28 Februarie a.c.

În vârstă de 85 de ani, Pontiful a declarat conform world.time.com că starea lui de sănătate nu îi mai permite să conducă cum se cuvine scaunul, iar la cârma unei asemenea instituții este nevoie de un om care să poată fi prezent atât spiritual cât și organizatoric.

Înscăunat în 2005, Papa Benedict a fost la 78 de ani, unul dintre cei mai vârstici Papi ales, și după cum declara niciodată nu s-a gândit că va ajunge Papă. Cu toate acestea John L. Allen, expert american, spunea că dacă nu ar fi fost ales cu sigurață Papa Benedict al XVI-lea ar fi fost un bun profesor universitar.

Joseph Ratzinger, numele de botez al Papei, s-a născut în 1927 într-o familie bavareză, fiind fiul unui polițist.  A servit în Armata Germană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a dezertat și a fost capturat ca și prizonier de război. A predat la Universitatea din Bonn în 1959, iar mai târziu în 1969 și la Universitatea Regensburg.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *