fbpx

15 oradeni au sarbatorit ziua orasului pe bicicleta. FOTO

cheresig 21Unii au celebrat ziua Oradiei pe muzică, iar alții pe două roți. 

 

14 Octombrie 2014

13:32

Din fericire, avem tot mai multe opțiuni de petrecere a timpului liber, chiar și într-o zi de sărbătoare. În timp ce majoritatea ne pregăteam de vizitat Turnul Primăriei Oradea și de concertele din cursul serii, aproximativ 15 orădeni și-au luat bicicletele și au pornit într-un tur ciclist până la Cheresig.

Scopul a fost numai decât relaxarea, pedalându-se agale, dar și vizitarea Donjonului de la Cheresig, atestat documentar încă din 1289.

Prietenii noștri au luat pornit din fața magazinului Crișul la orele 10:00, au străbătut localitățile Sântandrei – Tărian – Girișu de Criș – Toboliu, iar la destinație au ajuns în jurul orei 12:00.

Aici, în Cheresig, dragii noștri bicicliști au făcut o pauză de 20 de minute, s-au bucurat de aerul curat, de vremea frumoasă ca mai apoi să își continue drumul până la Donjon, aflat la circa 7 – 800 metri de sat.

Chiar dacă unii dintre ei abia se cunoscuseră, au petrecut câteva ore frumoase împreună, ba chiar au hotărât să se mai întâlnească și să mai facă o „escapadă” cu bicicleta în jurul Oradiei, și nu numai.

 

Ioana Mădălina Ștefănică