fbpx

Bilete CFR cu preț redus și elevilor din învățământul obligatoriu, profesional, inclusiv postliceal

sursa: Facebook

Călătoriile cu trenul sunt facilitate!

 

08 Septembrie 2018

14:33

 

Elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic. Pentru aceștia se vor elibera gratuit legitimaţii de călătorie/abonamente la toate categoriile de tren, clasa a II-a, pe distanţe până la 300 km.

Pentru a veni în sprijinul elevilor şi a unităţilor şcolare, CFR Călători va acorda facilitatea de reducere/gratuitate în baza vizei anului şcolar 2017/2018 pentru călătoria până la data de 30.09.2018. După această dată, călătoria elevilor cu trenurile CFR Călători se va face în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2018/2019.

Eliberarea biletelor/abonamentelor pentru elevi, cu tarife reduse cu 50% se face astfel:

  • pentru elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat se va prezenta carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs (având CNP completat pe prima pagină)
  • pentru  elevii claselor pregătitoare se va prezenta adeverința doveditoare şi certificatul de naștere în copie
  • în cazul  elevilor care beneficiează de gratuitate, conducerea unităţilor de învăţământ va menționa pe carnet la rubrica „menţiuni” atestarea dreptului de acordare a gratuității

La verificarea legalităţii călătoriei în tren, conform prevederilor HG nr. 42/2017, elevii vor prezenta legitimaţia de călătorie/abonamentul lunar, carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs şi un act de identitate, respectiv carte de identitate sau paşaport; elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor prezenta numai legitimaţia de călătorie şi carnetul de elev.

Adrian Pop

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *