fbpx

CS Osorhei mai bun ca FC Bihor. FOTO

FC Bihor FC OsorheiUn alt rezultat negativ pentru echipa de fotbal a Oradiei.

 

19 Februarie 2014

16:35

În cel de-al șaptelea joc de pregătire pe care FC Bihor l-a disputat în această iarnă, echipa a cedat astăzi, 19 Februarie 2014, cu scorul de 0 – 2, în fața formației CS Oșorhei, într-o partidă desfășurată pe Stadionul Motorul.

La pauză scorul a fost egal, 0 – 0, iar cele două goluri ale echipei de ligă a III-a au fost marcate în minutele 75 și 77 de Moise și Ov. Popa. Deși a dominat în mare parte jocul, ratând și ocazii bune de a marca, fotbaliștii orădeni s-au văzut învinși, în urma unor greșeli nepermise.

În minutul 75, în urma unei centrări venite de pe partea dreaptă de la Matei, Moise din 6 metri l-a învins pe portarul Sălăjan, cu un șut la colțul scurt. Nu au trecut decât două minute și după o greșeală a goalkeeper-ului echipei orădene, care a degajat greșit, Ov. Popa a interceptat și cu un lob de la peste 20 de metri l-a învins pe Sălăjan, care era și ieșit din poartă.

Facem greșeli nepermise și luăm gol nepermis de ușor în condițiile în care adversarul nu putem spune că ne-a dominat sau că am făcut un joc prost. Am ratat o serie de ocazii, ratăm cu seninătate și luăm gol pe niște greșeli copilărești, din păcate. Sperăm ca acestea să nu le repetăm în jocurile oficiale. Sper să revenim cu picioarele pe pământ și sper ca acest duș rece pentru noi să fie cu folos, pentru că trebuie să fim în teren exact cum am fost la jocul cu Timișoara pentru a avea sorți de izbândă. Nu pot să spun că băieții nu au încercat astăzi. Din păcate atât am putut. Dar, repet nu reușim să înscriem, dar nu am avea voie să primim gol pe greșeli copilărești.

a declarat, după meci, antrenorul principal al orădenilor, Alexandru Pelici.

FC Bihor – CS Oșorhei 0-2 (0-0)

Au marcat: Moise (min. 75) și Ov. Popa (min. 77)

FC Bihor: Smaranda (min. 46 Sălăjan) – Mihuț, Fl. Lazăr, Pascariu, A. Achim – Străuț, M. Stancu (min. 46 Haș) – S. Ianc, Sorian (min. 78 Letan), Ov. Bic (min. 46 Fl. Pop) – R. Lukacs (min. 77 Hadăr). Antrenor: Alexandru Pelici

CS Oșorhei: S. Ghilea (min. 71 Hava) – Matei, Pintea (min. 78 Pașca), Ș. Pop (min. 78 Teșan), Fl. Popa – Moise (min. 80 Cornea), Magda (min. 80 Junc), Boneta (min. 46 Chețan), S. Ban (min. 61 Cr. Andor) – Ov. Popa (min. 78 Mladonizcky) și Ardelean (min. 61 Ganea). Antrenor: Rudy Kovacs

Au arbitart: Laurențiu Danșa – Ciprian Danșa și Alexandru Corb (toți din Oradea)

În următoarea partidă, FC Bihor va evolua Vineri, 21 Februarie 2014, de la ora 15:30, pe Stadionul Luceafărul, în compania echipei CSC Sânmartin.

 

Florin Mihalca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *