fbpx

CSM CSU Oradea a bifat primul antrenament din presezonul 2017 – 2017

Majoritatea componenților au luat parte la reunirea echipei. 

 

16 August 2017

11:19

La începutul săptămânii, echipa de baschet masculin a efectuat prima ședință de antrenament din presezon. Jucătorii care au luat parte au fost Obie Trotter, Muhamed Pasalic, Goran Gajovic, Nemanja Milosevic, Bogdan Țîbîrnă, Lucian Țîbîrnă, Sergiu Pop și Darius Meluț. Din Staff-ul Tehnic a luat parte antrenorul principal Cristian Achim, secundul Milan Mitrovic, Crisian Dan și preparatorul fizic Marius Marinău.

Martin Zeno este așteptat să se alăture echipei în săptămâna ce urmează. Andrei Mandache și Bobe Nicolescu se află în momentul de față alături de lotul Național al României pentru Eurobasket 2017, în timp ce Basti Ionescu participă la Universiada de la Taipei alături de echipa națională universitară a României.

De specificat este faptul că echipa mai urmează să semneze cu încă un jucător străin, cel mai probabil pe postul de pivot.

Prima partidă oficială va avea loc pe 20 Septembrie 2017 pe terenul celor de la BC Balkcan Botevgrad. Jocul va conta pentru primul tur preliminar al FIBA Europe Cup. Până atunci, din 14 August pâmă în 16 Septembrie a.c., echipa va susține un cantonament, antrenamente și meciuri amicale ce urmează să fie anunțate.

Programul CSM CSU Oradea din presezon este următorul:

  • 14/20 August – pregătire pe plan local
  • 21/29 August – cantonament la Debrecen
  • 02/03 Septembrie – două meciuri amicale cu SCM U Craiova (acasă)
  • 08/09 Septembrie – Cupa Timișoara (la Timișoara)
  • 13 Septembrie – meci amical cu Szolnok Olaj KK (acasă)
  • 16 Septembrie – meci amical cu KK Kosice (acasă

 

Sergiu Vicaș

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *