fbpx

Elevi din învățământul dual, vizită în fabricile orădene

sursa: CJ Bihor

Tinerii au ocazia de a învăța o meserie!

 

12 Octombrie 2018

15:30

 

Elevii clasei a IX-a sudură – sistem profesional dual, ai Liceului tehnologic nr.1 din Cadea, au vizitat ieri la Oradea viitoarele lor locuri de muncă. Patru firme importante din Oradea, Eberspacher Exhaust Technology România, Faist Metalworking, Selina și Drumuri Orășenești, finanțează, începând cu acest an școlar, în asociere cu asociația Bihor West Professional, câte 2-5 elevi în sistem dual.

Cu aceste firme au fost semnate contractele de practică și contractul cadru de școlarizare, stabilindu-se tutorii de practică din partea fiecărui agent economic și au fost luate măsurile copiilor pentru echipamentul de lucru.

Timp de trei ani, copiii vor fi sub contract de practică și de școlarizare cu aceste firme, având, la terminarea cursurilor, prima opțiune la angajare. Nouă luni sunt alocați practicii în întreprindere.

Elevii beneficiază și de o bursă în cuantum de 400 lei lunar, împărțită în mod egal între statul român și agentul economic. La nivelul județului Bihor funcționează trei clase profesionale în sistem dual, în Cadea – sudură, în Beiuș – operator CNC (mașini cu comandă numerică) și în Ștei – mecanic auto/tinichigiu, toate demarate în toamna anului 2018.

Adrian Pop

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *