fbpx

FC Bihor a castigat meciul cu echipa brasoveana Corona

Fc_Bihor_-_Corona_Brasov_26La capătul unui joc viu disputat, FC Bihor a învins liderul clasamentului Seriei a II-a din Liga a II-a, duminică, pe Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”.

25 Martie 2013

08:20

Meciul din compania brașovenilor de la Corona, din cadrul etapei a XVIII-a s-a desfășurat pe un frig pătrunzător, care nu a împiedicat totuși aproximativ 2000 de suporteri orădeni să fie alături de echipă și să-și încurajeze favoriți.

De data aceasta, jucătorii bihoreni nu și-au mai dezamăgit fanii, cu toate că au primit gol încă din minutul 4. Determinarea, ambiția și forța în joc i-au ajutat să revină, să egaleze, iar mai apoi, în repriza a doua chiar să înscrie golul victoriei. Astfel, „roș-albaștrii” au obținut o victorie cu 2-1 în fața primei clasate, după ce Forika, de la oaspeți, a înscris primul, în minutul 4, iar Mărkuș, în minutul 20, a restabilit egalitatea, pentru ca  celălalt atacant orădean, Cristian Bud, să aducă golul victoriei, în minutul 56.

N-a început bine meciul și, în minutul 4,  Manea a executat o lovitură liberă de la partea dreaptă la bătaie,  în 6 metri, de unde Rareș Forika i-a luat faţa lui Pogagcics şi a înscris cu capul.

Orădenii s-au văzut cu un handicap de un gol încă din debut și au început să pună presiune pentru a restabili egalitatea. În minutul 20 acest lucru s-a întâmplat însă, după ce Mărkuş s-a înălţat şi a trimis cu capul la vinclu după o centrare de pe partea stângă a lui Târnăcop.

În minutul 27, brașoveni au replicat prin Manea însă, care a tras pe poartă, dar portarul Pogagcics a reţinut fără probleme.

O fază interesantă s-a produs însă în minutul 37, când  Damian a făcut henţ la preluarea pe piept a lui Bud, mingea a sărit la Mărkuş care a fost împiedicat în momentul şutului de alţi doi braşoveni. La amândouă fazele gazdele au cerut penalty, dar arbitrul a închis ochii şi a lăsat jocul să continue.

În minutul 42, Bud şi Mărkuş s-au împiedicat reciproc la 10 metri de poartă şi nu au reuşit să tragă înspre poartă.

După pauză, FC Bihor a început în trombă, iar în minutul 48, Florean a executat o lovitură de colț, mingea a ajuns la colţul lung al careului la Bud, care din situaţie de unu la unu cu Marc a trimis peste poartă.

În minutul 56 însă, orădenii preiau conducerea pe tabelă, după ce Târnăcop a centrat dintr-o lovitură liberă peste grupul de jucători aflat la 10 metri de poartă,  Mihalache,  singur la 5 metri de poartă,  a trimis cu capul direct în Marc,  mingea a ajuns în faţă Bud, care, venit din spate, a reluat  în plasă.

În minutul 72,  Vădrariu a centrat pentru Bud şi Mărkuş, aflaţi la colţul scurt, dar portarul brașovean Marc a ieșit şi a reţinut.

Două minute mai târziu, Ţuţu, recent intrat pe teren, a centrat în 7 metri, mingea l-a lovit în cap pe Coman, aflat spate în spate cu un adversar, Pogagcics a prins la transversală, iar atacantul braşovenilor a cerut penalti, numai că  arbitrul nu s-a lăsat impresionat.

FC Bihor și-a continuat apoi atacurile și în minutul 79, Vasilache a centrat din stânga prin faţa porţii, Mărkuş a fost incomodat şi doar a deviat mingea, iar,  de la colţul lung, Florean a  reluat din cădere, din 7 metri, peste poartă.

În minutul 86, Mărkuş a driblat la 25 de metri, apărătorii Coronei au revenit, atacantul orădean a preferat însă să şuteze din afara careului, dar Marc a respins greu în faţă.

Până la final nu s-a mai întâmplat nimic și astfel FC Bihor a creat o bucurie fanilor învingând cu 2-1 echipa brașoveană și urcând pe locul V în clasament, la egalitate de puncte cu Damila Măciuca, de pe poziția a IV-a.

 

Sunt mulțumit de ce s-a întâmplat astăzi pe stadion.  A fost o victorie muncită și total meritată din punctul meu de vedere, în fața unui adversar bun care a jucat  atât cât i-am permis noi. Din păcate și sper să nu se mai repete pe viitor, am început cu un mare handicap, prin primirea unui gol pe teren propriu, lucru care atârnă foarte greu în moralul jucătorilor să zicem, dar îi felicit pe băieți pentru că au avut puterea să revină, au avut puterea să preseze adversarul, să stăm cu liniile mai sus și să-l forțăm să greșească, pentru că pe început de joc le-am permis să paseze și le-am permis mijlocașilor centrali adverși să joace cu mingi foarte periculoase pe atacanți. Una peste alta, eu cred că echipa este pe drumul cel bun și le-am spus și-n vestiar după meci că n-avem voie să mai lăsăm ștacheta

a declarat, la final antrenorul echipei orădene, Marian Pană. Acesta a ținut însă să mulțumească și publicului prezent, care în pofida frigului de afară a ținut să fie prezent într-un număr frumos și să încurajeze echipa.

 

În prima repriză cred că am evoluat foarte bine. A doua repriză însă, inexplicabil, ca și-n jocul cu Baia Mare, am  jucat mai modest. Primim goluri din orice minge vine la careu mai nou văd. Felicit echipa din Oradea pentru victorie și eu spun că și-au dorit mai mult ca noi. Au alergat mai mult, au pus piciorul mai mult, iar noi am făcut greșeli inexplicabile . Până la urmă suntem bucuroși de rezultatele de le celelalte echipe, pentru că jocul rezultatelor încă ne-a menținut pe primul loc, dar dacă nu ne vom trezi acum, după acest joc, ne va fi greu în acest retur

a declarat, la rându-i, tehnicianul oaspeților, Daniel Bona.

 

Florin Mihalca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *