fbpx

FC Bihor a invins UTA Arad

fc bihor hidiselFC Bihor a câștigat cu 3-0 jocul de la Arad, cu UTA, și și-a îndeplinit obiectivul cu patru etape înainte de final!

 

17 Mai 2014

16:17

Formația orădeană de fotbal FC Bihor și-a îndeplinit obiectivul din acest sezon cu patru etape înainte de finalul campionatului, după ce azi, 17 Mai 2014, în runda cu numărul 6 din play-out-ul Seriei a II-a a Ligii a II-a s-au impus clar la Arad, în fața tinerei echipe a celor de la UTA, cu scorul de 3-0. La pauză scorul a fost 1-0, iar R. Lukacs a marcat din nou, vrând să devină golgheterul seriei, de această dată chiar de două ori, mai întâi în minutul 30 și apoi în minutul 54, din penalty. Cel de-al treilea gol l-a înscris S. Ianc, în minutul 90.

Partida a fost dominată clar de „roș-albaștri”, care încă din minutul 4 au pus în pericol poarta gazdelor, când, după o deviere a lui R. Lukacs, Bic a tras din vole din 12 metri lateral dreapta, dar portarul Horvat a parat de la colţul scurt. Peste numai șase minute, Cigan a primit un balon în careu, i-a driblat scurt pe Bocşa şi Ardelean şi a tras de la 10 metri, dar Horvat a reţinut cu ceva dificultate.

În minutul 17, R. Lukacs a scăpat pe dreapta la limita offside-ului, a pătruns în careu, a tras la colţul scurt, dar din nou Horvat a respins, de această dată de la colţul scurt. Atacurile s-au intensificat apoi și în minutul 28, Oltean a preluat greşit, R. Lukacs a scăpat spre poartă, însă Ardelean a intervenit în ultimul moment de la 5 metri. Golul a venit totuși în minutul 30, când același R. Lukacs a primit o pasă filtrantă, perpendiculară pe poartă, de la M. Popa, a pătruns, l-a driblat şi pe Horvat în dreapta şi a marcat în poarta goală.

Și după deschiderea scorului, tot FC Bihor s-a aflat la timonă și în minutul 37, Lupu a centrat de pe stânga, dar Bic a trimis din vole puţin peste poartă, din numai 7 metri. În fine, prima repriză s-a încheiat cu o lovitură liberă executată de Lupu, în minutul 45+1, dar respinsă de defensiva arădeană.

Și după pauză, FC Bihor a condus ostilitățile din teren, iar în minutul 52, pe o contră, a trecut pe lângă 2-0. Sorian i-a pasat de pe dreapta în mijlocul careului, la 8 metri lui R. Lukacs, de unde, atacantul a trimis cu latul, dar Horvat a salvat miraculos.

În minutul 54 s-a dictat penalty pentru FC Bihor. Sorian a tras de la 20 metri în mâna lui Gornic, centralul a lăsat jocul să continue, dar după 10 secunde asistentul a semnalizat infracţiunea. A executat puternic R. Lukacs, în dreapta lui Horvat şi scorul a devenit 0-2.

După marcarea golului doi, orădenii au mai redus „turația motoarelor”, dar până la final și-au mai creat câteva ocazii. Astfel, în minutul 60, Sorian a executat o lovitură liberă de la 22 de metri, uşor lateral stânga, iar mingea a lovit transversala. De cealaltă parte însă, în minutul 63, Simion s-a trezit cu un balon la marginea careului, dar a tras slab în spatele lui Pascariu.

În fine, scorul partidei, 3-0 pentru FC Bihor, l-a stabilit S. Ianc, în minutul 90, când acesta a scăpat singur pe zonă centrală şi l-a executat cu un şut plasat pe portarul Horvat.

Vreau să felicit jucătorii pentru că au reușit să îndeplinească obiectivul cu patru etape de final și îi felicit pentru tot efortul depus în aceste patru luni. Nu a fost o misiune ușoară, dar meritul le revine pentru că ei sunt artizanii acestui obiectiv îndeplinit. La Arad, astăzi, a fost un joc în care am dominat în cea mai mare parte a meciului. Ne-am creat destule ocazii, pe lângă cele trei goluri. E bine că am reușit să încheiem jocul fără să luăm gol și este al cincilea joc cu rezultat pozitiv, ceea ce este un lucru bun. Echipa UTA nu a făcut un joc slab, dar jucătorii noștri au dat dovadă de o atitudine corectă, hotărâți fiind să-și îndeplinească obiectivul, iar pentru aceasta merită felicitați încă o dată. În etapele care au mai rămas de disputat o să dăm ocazia și jucătorilor care au evoluat mai puțin, tinerilor, să se afirme și să dovedească că au potențial. Chiar dacă vom juca în următoarele etape cu tinerii, asta nu înseamnă că nu vom urmări să obținem și rezultate bune în continuare.

a declarat, la finalul partidei, antrenorul echipei FC Bihor, Alexandru Pelici.

UTA – FC Bihor 0-3(0-1)

Au marcat: R. Lukacs (min. 30 și 54 – 11 m) și S. Ianc (min. 90)

UTA: Horvat – Bocşa, Fl. Ardelean, Gornic, Oltean – D. Dan, Ov. Popescu – Farcaş (min. 77 Al. Lazăr), A. Simion (min. 86 Sandu), Denuţ (min. 54 D. Ardelean) – Trabalka. Antrenor: Florin Voinea

FC Bihor: Smaranda – Letan, Fl. Lazăr, Pascariu, Lupu – Străuţ, M. Popa (min. 74 Haș) – Cr. Cigan (min. 68 S. Ianc) Bic, Sorian – R. Lukacs (min. 81 Mihuț). Antrenor: Alexandru Pelici

Au arbitrat: Dorin Petru Voina (Reşiţa) – Monica Rigo (Cluj-Napoca) şi Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca)

În cealaltă partidă a etapei a VI-a din play-out-ul Seriei a II-a, la Motru Minerul din localitate și CS Mioveni au remizat cu scorul de 1-1. Olimpia Satu Mare a stat. Astfel, în clasament, FC Bihor s-a desprins la 11 puncte de primul loc retrogradabil și nu mai are cum, matematic, să fie ajunsă de UTA, în ultimele patru etape.

Clasament play-out Seria a II-a a Ligii a II-a:

  1. Olimpia Satu Mare 30 puncte
  2. CS Mioveni 28 puncte
  3. FC Bihor 26 puncte
  4. UTA 15 puncte
  5. Minerul Motru 10 puncte
  6. FC Univ. Craiova 6 puncte

În etapa viitoare, FC Bihor va primi Sâmbătă, 24 Mai 2014, pe teren propriu, vizita celor de la Minerul Motru. În celălalt joc al etapei viitoare, CS Mioveni se va confrunta cu Olimpia Satu Mare, în timp ce UTA va sta.

Interesant este însă că îndeplinirea obiectivului formației FC Bihor cu patru etape înainte de finalul sezonului și faptul că Raymond Lukacs se află în fruntea clasamentului golgheterilor Seriei a II-a a Ligii a II-a coincide cu un alt rezultat bun al fotbaliștilor de la FC Bihor. Este vorba despre echipa a II-a de seniori, care și ea, cu trei etape înainte de final, și-a îndeplinit obiectivul, acela de a promova în Liga a IV-a.

 

Florin Mihalca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *