fbpx

Gata, nu se mai fumează în spațiile publice!

sursa foto: newhealthguide.org

sursa foto: newhealthguide.org

E oficial, fumăm doar unde este specificat!

 

29 Ianuarie 2016

16:06

Ziua de 29 Ianuarie 2016 intră în istorie din cauza faptului că astăzi Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice fumatul în spațiile publice.

Pentru unii români este una dintre cele mai dorite legi, și nu doar de către fumătorii pasivi. Sunt multe persoane fumătoare active care au spus „nu” fumatului în spații publice închise, deși 33 de senatori au susținut că prin interzicerea fumatului în spațiile publice aceștia ar fi discriminați.

Președintele României a semnat decretul la doar două zile după ce legea a fost discutată de jucătorii Curții Constituționale a României. Miercuri, 27 Ianuarie 2016, judecătorii în mod unanim au hotărât că legea anti-fumat nu conține elemente de neconstituţionalitate.

Chiar dacă astăzi a fost acceptată, legea va intra în vigoare la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Mai concret, ea „își va intra în drepturi” după începutul lunii Aprilie 2016.

Așadar, după acest termen, fumatul va fi interzis în:

  • instituţii de învăţământ
  • spitale
  • cluburi
  • baruri
  • restaurante
  • în taxiuri
  • în mijloacele de transport în comun
  • în locurile de joacă (fie ele în spații închise sau aer liber)
  • la locurile de muncă

Fumatul va fi permis:

  • în celulele deţinuţilor din penitenciarele de maximă siguranţă
  • în camerele special amenajate
  • exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea condiţiilor specificate în lege

Locurile de fumat vor trebui marcate și inscripționate cu „Loc pentru fumat” sau „Cameră pentru fumat”.

Persoanele fizice care nu respectă legea riscă amenzi între 100 – 500 de lei, iar pentru persoanele juridice amenzile contravenționale încep de la 5.000 lei și pot continua cu suspendarea sau chiar și cu închiderea activității.

În România, statisticile oficiale anunță că la fiecare 16 minute o persoană moare din cauza fumatului. La nivel european, din cele 28 de state membre, 17 au hotărât că fumatul este total interzis în spațiile publice închise.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Comments
  1. Alex

    Tigara electronica, ce de fapt nu scoate fum ci aburi? Poate e logic raspunsul, dar astept sa clarificati cum sta trabacu vapatul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *