fbpx

În pregătire, prima ediție a Concursului on-line de șah fulger

Fie ca cel mai bun să câștige!

 

25 Mai 2020

14:00

Șah Club Oradea anunță organizarea celei dintâi ediții a Concursului de șah fulger (blitz), în cadrul Campionatului Județean de Șah Bihor 2020.

Competiția se va desfășura exclusiv on-line Sâmbătă, 30 Mai 2020, începând cu ora 10:00 pe structura unui open general individual, sistem elvețian, în șapte runde. La concurs va putea participa orice bihorean, înscrierile având loc până cu o oră înaintea începerii openului, AICI. Link-ul turneului se găsește AICI. Arbitrul turneului va fi Fleisz Ioan.

Nu există taxă de participare! Se vor acorda titlurile de campion al județului Bihor la șah-fulger (blitz) on-line, la
categoriile: juniori și junioare (sub 18 ani, născuți după 01 Ianuarie 2002), seniori și senioare, veterani (peste 65 de ani, inclusiv cei care împlinesc aceasta vârstă în 2020). Cei care doresc sa concureze la juniori, junioare sau la veterani trebuie sa specifice data exactă a nașterii. Pentru acordarea titlurilor sunt necesare numele și prenumele exacte.

Clasamentul participanților va fi cel afișat pe www.chess.com (în caz de egalitate de puncte primul criteriu fiind Sonneborn, al doilea partida directă, apoi Bucholtz). Cei care din motive tehnice nu vor reuși să se conecteze la startul concursului, vor putea juca la concursurile viitoare. Este interzisă folosirea oricărui tip de asistență, cei care încalcă această regulă nu vor mai putea participa la turneele viitoare. Concursul este monitorizat de soft-ul Anti-cheating foarte riguros al serverului chess.com și de coordonatorul turneului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *