fbpx

Micii programatori și-au prezentat proiectele în cadrul Galei Proiectelor SMART

Viitorii IT-ști sunt deja la treabă.

 

13 Ianuarie 2020

17:00

Cei mai mici programatori orădeni și-au prezentat realizările în cadrul Galei Proiectelor SMART care a avut loc Duminică, 12 Ianuarie în Hotel Continental Forum.

Peste 30 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani care, timp de trei luni, au urmat cursurile de inițere în programare și robotică ale Centrului educațional SMART ALT-DEL, au demonstrat că pasiunea pentru tehnologie nu are limită de vârstă, că entuziasmul și creativitatea sunt cele mai importante ingrediente pentru primii pași în acest domeniu.

Multe emoții, multe îngrijorări tehnice dar și o enormă bucurie și mândrie pentru părinți, bunici, prieteni și mentori s-au derulat pe parcursul celor trei ore petrecute cu copiii, de data aceasta ca și creatori, în lumea fascinantă a calculatoarelor.

„Am făcut un joc pentru doi utilizatori simultan. De la săgeţi te mişti, la fel și cu a,w,s,d pentru al doilea user, apoi cu Space și cu tasta M poți să tragi, să te aperi de zombie. Am încercat să îl facem și mai complicat, să poți să îți alegi armele și să poți schimba viteza”, au explicat Dragoș și Laurențiu, doi dintre programatorii în devenire.

Jocurile concepute de copii cum ar fi: Dragonul, Zombie Attack, Maze, Racing Cars, Coder-Hackerul, Rîma ciudățică sau Dino au stârnit entuziasmul întregii audiențe.

Poate cel mai impresionat moment al zilei a fost cel în care Adin, un copil deosebit de isteț, curios și ambițios, din scăunelul lui cu rotile de care nu se poate lipsi, și-a prezentat jocul realizat de el în limbajul Scratch: Ocean Adventure. „Am folosit mai multe personaje, rechini, peștișori, sunete și decoruri, jocul are 4 nivele, se câștigă puncte și astfel treci la un nivel nou iar în final ajungi la o comoară de pe fundul oceanului” a descris Adin cum funcționează progrămelul său.

„Cat Feeder” este unul dintre proiectele de robotică prezentate de o echipă formată din patru copii de clasa a 5-a. „Am încercat să facem ceva util, un dispozitiv automatizat de alimentare pentru pisici, folosind un controler Arduino, un servo-motor și câteva materiale reciclabile: pet-uri, cartoane și o cutie de chipsuri”, au explicat Alex, Dominik, Dennis și Mihai. Cea mai complicată parte li s-a părut cea de inginerie, mai spuneau ei, „ce formă să aibă recipientul, cum să montăm motorașul ca să nu fie blocat de alimente, cum să facem discul care se rotește.”

O altă echipă din care fac parte Andrei, Răzvan, Matei, Vlad și Luca au expus un sistem automat de salut, „Hand Greet” Bazat tot pe Arduino, un servo-motor și un senzor care detectează prezența umană, ei au realizat un amuzant avatar din carton care își ridică pălăria în față oricărui trecător.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *