fbpx

Oradea a marcat Ziua Internationala AntiDrog

DSCN1372Voluntarilor Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor le-au fost aduse mulțumiri. 

 

28 Iunie 2014

15:39

Din anul 1987, la nivel mondial, pe 26 Iunie se celebrează Ziua Internațională de Luptă Împotriva Traficului și Consumului Ilicit de Droguri.

Momentul a fost marcat și la Oradea, printr-o ședință organizată în sala Prefecturii Bihor, ocazie cu care le-au fost acordate scrisori de recunoștință tinerilor voluntari implicați în acțiunile Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor.

Drogurile au un impact negativ nu doar asupra consumatorului, dar și asupra familiilor și prietenilor acestuia. Cauzează tulburări comportamentale grave, afectează dezvoltarea socio-emoțională a individului și, în cel mai grav caz, drogurile aduc moartea, prin supradoză.

Totuși, există o șansă. Renunțarea la consum. Primul pas îl constituie conștientizarea situației, iar al doilea solicitarea ajutorului. În Oradea, dependenții de stupefiante pot fi sprijiniți și consiliați gratuit de specialiștii CPECA. Biroul unității județene îl regăsiți în Pasajul Vulturul Negru (față în față cu unitatea bancară), de Luni – Vineri, între orele 08:00 – 16:00. Telefonul de contact este 0259. 414. 515.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *