fbpx

Oradea va avea un drum magistral municipal

Escavator drum in lucruProiectul noii artere rutiere care urmează să devină magistrala municipală, care va face legătură cu DN1 și care va traversa municipiul, a fost prezentat presei.

 

22 Octombrie 2014

13:30

Scopul realizării acestei investiții este acela de a descongestiona și fluidiza traficul rutier local între zonele rezidențiale și funcționale ale municipiului prin eliminarea blocajelor cauzate de mărirea traficului.

Drumul are o lungime de 3577 metri, iar în proiect mai sunt incluse reabilitarea străzii Făcliei, pe  o un sector de 385 m, continuarea lucrărilor la podul Dragoș Vodă, realizarea unor noi drumuri de acces, bretele, cosmetizarea străzilor adiacente, amenajarea intersecțiilor cu drumuri laterale prin sensuri giratorii și benzi de acumulare, semaforizate la intersecția cu breteaua strada Graurilor.

Artera traversează următoarele străzi: Făcliei, Piatra Craiului, Adevărului, Gheorghe Doja, Louis Pasteur, Ecaterina Teodoroiu, Izvorului, Theodor Neș, respectiv se desfășoară, în întregime, pe trasee noi de lucru situate la baza Dealului Pisicii și Dealului Ciuperca.

Acest proiect face parte din Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013: Axa Prioritară de intervenție. Valoarea totală a investiției în Oradea este de 14.936.660 Euro dintre care bugetul Municipiului Oradea fiind de 12.587.592 Euro. Contribuția proprie la cheltuieli eligibile se ridică la suma de 7.071.918,32 Euro reprezentând 56,18%, finanțarea nerambursabilă FEDR fiind de 5.515.674,18 Euro iar cheltuielile neeligibile 2.349.067,50 Euro.

Sebastian Ferchi

IMG_0049

IMG_0044

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *