fbpx

Pasajul auto pe sub bulevardul Magheru prinde contur

O intersecție importantă va fi fluidizată.

 

18 Iunie 2020

16:00

 

Șantierul viitorului pasaj auto pe sub bulevardul Magheru prinde contur, iar în curând vom putea circula în siguranță. Miercuri, 17 Iunie, au fost montate ultimele 35 de grinzi din totalul de 55 de grinzi care acoperă subtraversarea. Va urma etapa de armare și betonare a acestora, după care va fi turnat covorul asfaltic.

Stadiul lucrărilor a ajuns la un procent de realizare de 85 %, același stadiu avându-l și lucrările de la Podul Dacia. Pasajul Magheru este una dintre cele mai complexe lucrări care se desfășoară în acest moment în Oradea, în cadrul proiectului „Soluția inovativă pentru a crea undă verde pentru tramvai pe Podul Dacia – B-dul Magheru”, care include și reorganizarea Podului Dacia la trei benzi de circulație și reabilitarea acestuia.

Până la începutul săptămânii viitoare va fi finalizată și suprabetonarea grinzilor așezate peste pasaj, după care se va hidroizola această parte și se va pregăti pentru asfaltare. Dacă totul va decurge conform graficului de lucrări, până la finalul lunii Iulie, atât pasajul subteran, cât și Podul Dacia vor fi finalizate și deschise circulației rutiere, inclusiv se va relua circulația tramvaielor.

Florin Birta, viceprimar

Scopul acestui proiect este fluidizarea circulației în zonă, prin crearea celei de-a treia benzi, care va facilita accesul spre Aleea Ștrandului, precum și dinspre Parcul Traian spre pod. O dată cu realizarea pasajului subteran, se va rezolva conflictul de trafic de pe bulevardul Magheru și se va crea undă verde pentru tramvai.

Valoarea contractului de lucrări este de 14.511.433, 94 lei (fără TVA). Lucrările sunt realizate de asocierea de firme formată din: SC Freyrom SA (lider de asociere), SC Procons Group SRL (asociat), SC Integrated Road Solutions SRL (asociat), SC Electro Excel Green Consulting SRL (asociat) și SC Abed Nego Com SRL (terț susținător).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *