fbpx

Pentru copii: Muzeul Orașului Oradea organizează o expoziție de tehnică a lui da Vinci

Tehnologia Renașterii

 

14 Octombrie 2019

17:00

Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural organizează prima expoziție din cadrul conceptului MoO Kids – Muzeul Copiilor: Schițe și mecanisme, în realitate și jocuri virtuale Leonardo da Vinci. Evenimentul se ivește în contextul în care în anul 2019 se marchează împlinirea a 500 de ani de la moartea genialului creator Leonardo da Vinci.

Astfel, începând cu data de 15 Octombrie, ora 15:00, părinții și copii vor avea ocazia de a cunoaște prin joacă mașinăriile lui Leonardo da Vinci, obiectele expuse putând fi testate atât de cei mari, cât și de cei mici. Vizitatorii vor putea experimenta senzația zborului, alunecarea, căderea, efectele gravitației asupra corpului uman și prin intermediul ochelarilor VR, puși la dispoziție de către organizatori.

Expoziția este realizată în colaborare cu domnul Attila Kun, administratorul ei și domnul Lajos Antal realizatorul obiectelor create după schițele inventatorului Leonardo da Vinci. Acesta din urmă a fost preocupat mai mult de un an de reproducerea cât mai bună a schițelor studiate.

Atenție! Intrarea în expoziţie se face la ore fixe, ultimul grup va intra la ora 17:00 în luna Octombrie și la ora 16:00 începând cu luna Noiembrie. Accesul este controlat pentru a putea asigura un flux de vizitatori care să se bucure de toate obiectele. Grupurile mai mari de 10 persoane trebuie să se programeze.

Costul unui bilet este de 10 lei / persoană (copil, adult).

Pentru informații despre bilete și rezervări, puteți contacta muzeul la numărul de telefon: 0359 191 096, pe adresa de email: contact@muzeulmoo.ro sau pe site-ul www.muzeulmoo.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *