fbpx

Pentru un weekend dulce: tartă cu brânză de vaci

cum se face cum se pregătește

foto: Monica Marton

Un desert pe care îl puteți pregăti indiferent de sezon!

 

26 Aprilie 2020

10:40

 

Fie vară, fie iarnă, o tartă gustoasă cu brânză de vaci e prăjitura de care ai nevoie pentru a-ți răsfăța familia și prietenii. E gustoasă și ușor de pregătit.

Ingrediente necesare:

  • 400 grame de făină
  • 200 grame de unt
  • 300 grame de zahăr pudră
  • 2 ouă
  • o lămâie
  • un praf de sare
  • 50 de grame de smântână
  • 1,5 kilograme de brânză dulce, de vacă

Preparare:

Spargeţi ouăle şi separaţi albuşurile de gălbenuşuri. Peste gălbenuşuri presărați un praf de sare, adăugați 100 de grame de zahăr pudră şi le amestecaţi cu mixerul până devin spumoase. Adăugaţi untul, zeama de la lămâie şi le încorporaţi în compoziţie. Puneţi, în ploaie, făina şi frământaţi bine aluatul.

Pentru umplutură daţi prin răzătoare coaja de la lămâie. Puneţi într-un castron brânza de vacă, adaugați 100 de grame de zahăr pudră, coaja de la lămâie şi smântâna. Amestecaţi compoziţia.

Aşezaţi o foaie de copt în tavă, întindeţi peste ea o treime din aluatul pregătit, adăugaţi umplutura din brânză.

Bateţi cele două albuşuri rămase cu 100 de grame de zahăr pudră, până capătă consistenţă şi le întindeţi peste umplutură.

Din aluatul rămas faceţi baghete cu o lăţime de un centimetru şi de lungimea tăvii, baghete pe care le puneţi peste spuma de ou, ca un grilaj.

Încălziţi cuptorul la 200 de grade şi coaceţi tarta pentru 35 – 45 de minute. Poftă bună!

Monica Marton

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *