fbpx

Supărată, ploaia, a blocat canalizările și a „furat” numere de înmatriculare! VIDEO

foto: Mark Szasz

foto: Mark Szasz

Oamenii sunt ca vremea, iar vremea e ca oamenii!

 

20 Iunie 2016

08:19

Frumoasă a fost prima zi de Rusalii, cel puțin până la ora 19:00, când au început tunetele. Din fericire, părinții și copiii s-au putut bucura de spectacolul de baloane de săpun din Cetate fără a fi „scoși” afară de ploaie.

În timp ce maestrul Dorel Vișan susținea un recital în Catedrala „Sfântul Nicolae”, cerul a început să „plângă” de zor. La ieșire, spectatorii nu au mai știut cum să se mai adăpostească de stropi, mai ales că sufla vântul.

La ora 20:15, pe strada Moșoiu, proprietarii scoteau apa din pivnițe cu ajutorul pompelor electrice. Din subsolul Finanțelor orădene, pompierii de asemenea erau la datorie, și nu ca să stingă incendii, ci ca să evacueze apa.

Mergând mai departe, în zona Dragoș Vodă – Pod CFR, ne-am întâlnit cu „distracția” multor șoferi. Din cauza precipitațiilor, sistemul de canalizare nu a mai făcut față, iar sub pod s-a format instant o piscină publică în care puțini s-au încumetat să intre.

Iar ca meniul să fie complet, în zona Dragoș Vodă, circulația era blocată atât pe sensul de mers înspre Plastor, dar și dinspre Plastor. La un moment dat, după câteva zeci de minute, la fața locului a ajuns și o autospecială a Companiei de Apă Oradea. Însă, până să se elibereze carosabilul, câțiva șoferi au prins curaj și au trecut. Iar pe drum, unii și-au pierdut și numerele de înmatriculare. Plăcuțele au fost găsite de cei rămași la fața locului, iar proprietarii, dacă doresc, sunt rugați să meargă după ele la Poliția Rutieră Oradea. În această dimineață, 20 Iunie 2016, la ora 08:05, polițiștii au confirmat că la ei se găsesc mai bine de 100 de plăcuțe de înmatriculare, pierdute de șoferi seara trecută.

Mai jos vă redăm imaginile cu plăcuțele. VIDEO-urile din timpul inundării zonei Dragoș Vodă – Pod CFR le găsiți dând click AICIImplicit pe cele de la spectacolul cu baloane de săpun, respectiv de la recitalul oferit de Dorel Vișan.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

numere de înmatriculare găsite pe strada Oneștilor. Foto: Monica Lazău

numere de înmatriculare găsite pe strada Oneștilor. Foto: Monica Lazău

foto: Mark Szasz

foto: Mark Szasz

sursa: Fechete Bogdan George

foto: Fechete Bogdan George

Comments
  1. niculae adel

    Apa canal stie sa ia doar banii unfland notele de plata atunci cand ploua , dar uita sa curete canalizarea orasului de gunoaie .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *