fbpx

Ce este moștenirea și cum este aplicată?!

sursa foto: farmsintransition.ca

sursa foto: farmsintransition.ca

Important pentru moșternitori.

 

10 Ianuarie 2016

15:10

Conform articolului 953 din Codul civil, moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în viață. Moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.

Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil al celui care lasă moştenirea.

În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moştenirea.

Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat.

Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător atunci când primul organ sesizat în vederea desfăşurării procedurii succesorale este instanţa judecătorească.

 

Monica Marton

Consilier juridic

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *