fbpx

Un pui de capucin brun și unul de antilopă elan sunt noile vedete ale ZOO Oradea

Grădina Zoologică orădeană s-a îmbogățit cu noi viețuitoare.

 

16 Iulie 2020

15:00

Cei mai tineri „locatari” ai ZOO Oradea au venit pe lume acum puțin peste o lună, pe 09 Iunie. Este vorba despre un pui de capucin brun și unul de antilopă elan.

Trei capucini bruni (Cebus apella – denumirea științifică) au ajuns în Zoo Oradea în anul 2008, în urma unei donații din partea Zoo Debrețin. În prezent, grupul include nu mai puțin de șapte membri, două familii cu trei pui, toți născuți în parcul orădean.

Maimuțica stă mai tot timpul cocoțată în cârca mamei sale, obicei practicat aproximativ jumătate de an, așa simțindu-se mai protejată și reglându-și temperatura corpului. Puiul se hrănește în mod natural de la mamă, dar a început să mănânce deja și hrană normală, constând în fructe și legume.

Florin Ienciu, administratorul Grădinii Zoologice

Specia este frecvent întâlnită în pădurile tropicale ale Americii de Sud și poate avea o speranță de viață, mai ales în captivitate, de până la 45 de ani.

În aceeași zi de 09 Iunie s-a născut un pui de antilopă elan (Taurotragus oryx), cea mai mare specie de antilopă din Africa, care a întregit familia venită în custodie, în anul 2015, de la Zoo Nyiregyhaza. Cuplul de antilope de la Zoo Oradea este format dintr-o femelă de șase ani, un mascul de cinci ani și puiul, tot mascul, în vârstă de o lună. Specia poate atinge înălţimea de până la 1,8 m şi greutatea de 1.000 de kilograme. Antilopa elan este specifică zonelor aride din Africa Centrală şi de Vest.

De asemenea, de aproximativ trei săptămâni, în țarcul cailor zburdă și un mânz (femelă), care s-a alăturat celorlalți opt cai și trei ponei, toți foarte sociabili, care adoră să fie hrăniți de vizitatorii veniți în vizită.

Simpaticii pui nu au deocamdată un nume, prin urmare doritorii sunt invitați să le aleagă unul, devenind astfel părinții adoptivi ai celor mai tinere exemplare din parcul orădean.

Grădina este deschisă în fiecare zi, între orele 09:00 – 19:00 (ora 18:00, la casierie), prețul unui bilet fiind de 18 lei pentru adulți și 9 lei pentru elevi, pensionari și persoane cu dizabilități. Copiii până la trei ani și persoanele peste 75 de ani beneficiază de intrare gratuită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *