fbpx

Tratamente naturale pentru buze frumoase

buze femeie sursa foto deviantart.netOdată cu venirea toamnei și buzele au de suferit. 

 

21 Septembrie 2014

18:00

Fiindcă am intrat în sezonul cu zile mai reci și ploioase, multe persoane, femei și bărbați deopotrivă, suferă din cauza uscării (deshidratării) și crăpării buzelor.

Dacă până acum explicația că „de la vânt se crapă buzele” ați auzit-o destul de des, iată că nu vântul este în totalitate „vinovat”. O cauză o reprezintă și anemia. Așadar, în momentul în care buzele vi se deshidratează, nu mai sunt la fel de moi și sănătoase, trebuie să știți că, de fapt, organismul vă semnalează existența unei anemii ușoare.

Apoi, un alt factor care contribuie la crăparea buzelor este cantitatea de apă pe care o beți zilnic, minimum 2 litri, dar și sarea pe care o folosiți în prepararea alimentelor.

Cu toate acestea, nimic nu ne împiedică în a vă oferi câteva tratamente naturale, pe care le puteți pregăti acasă, și pe care să le folosiți ori de câte ori aveți nevoie. Mai mult, acestea înlocuiesc cu succes produsele existente pe piață și care nu sunt 100% naturale:

  • aplicați ulei de cocos, măsline, castor sau de muștar
  • îndulciți-vă buzele cu miere, pe care o lăsați să acționeze cel puțin 30 de minute
  • tăiați (tocați) mărunt un castravete, însă fără coajă, și puneți pe buze rezultatul obținut. Repetați de câteva ori într-o zi
  • răsfățați buzele cu aloe vera. Indicat ar fi să aveți acasă o plantă, iar dacă nu, cel puțin un gel care să fie în procent de 95% natural (se găsește în comerț, la prețuri accesibile)
  • puneți pe buze smântână. Nimic mai sănătos, mai gustos și mai hrănitor
  • cremă de gălbenele. Aplicată ziua, în loc de balsam, dar într-un strat fin. Însă cel mai indicat e să vă puneți pe timpul nopții cremă de gălbenele iar până dimineața buzele, în funcție de gravitatea rănilor, vor fi vindecate
  • cremă din petale de trandafir: spălați un pumn de petale de trandafir proaspăte, înmuiați-le în glicerină, lapte ori smântână, amestecați-le bine și puneți-le în frigider până a doua zi. Apoi, aplicați pe buze mai ales înainte de culcare

Totuși, este mai mult decât recomandat să vă faceți un set de analize, să vedeți ce carențe de vitamine și minerale aveți. Mai apoi, la recomandarea unui specialist, să urmați o cură de tratament pentru revitalizarea organismului sau, pur și simplu, să vă îndreptați atenția către pregătirea unor mâncăruri cât mai puțin preparate termic, hrănitoare. Obișnuiți-vă să luați din hrană tot ce aveți nevoie pentru a fi sănătoși și cât mai puțin din produse sintetice.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *