Interviul saptamanii: Calin, nebunul perfect!

Interviul acestei săptămâni a înnebunit. Din cauza intervievatului, nu vă speriați!

 

12 Mai 2013

14:23

Evenimente Oradea prezintă și astăzi, 12 Mai 2013, un alt personaj haios și tare îndrăgit. Oradea s-a mândrit, cel puțin la preselecțiile Românii au Talent, cu un nebun pe numele lui Călin Ștefan Marincaș.

La prima vedere ai zice că e doar un alt „character” de pe scena vieții, dar când stai și discuți cu el începi să îți dai seama de ce atâta lume îl simpatizează. Cu mare căldură vă invităm să-l cunoașteți și voi pe haiosul, nebunul creativul și sensibilul, da sensibil!, Călin, nebunul perfect!

 

De ce Călin Nebunul?

Pentru că un nebun nu se învaţă, aşa se naşte. Mereu m-au descris oamenii aşa, şi prietenii apropiați ştiu de ce mă strigă aşa.

Unde și de când a devenit Călin nebun? 

Călin s-a întrupat nebun într-o noapte de Luni spre Marți, pe 18 Martie 1986, la Beiuş. Şi m-am desăvârșit ca nebun cu orice mică evadare din habitatul natal. Fie că a fost oraş sau sat, am luat din fiecare parte ce a fost mai interesant şi mai „Crazy”.

Am înțeles că în anii copilăriei ai petrecut în multe zone. Nu ai stat doar în Beiuș.

Sincer să fiu, m-am cam plimbat un piculeţ… dar.. plimbarile au fost de bun augur. Beiuş, Budureasa, Oradea, Timișoara, Cluj, București… şi lista poate continua.

La tine se observă ridicatul grad de socializare, de mic erai așa?

Since îţi spun n-am fost tot timpul asa…:-) Până undeva în jurul vârstei de 17 – 18 ani… eram eu nebun… dar mai retras. Mi-am dat drumul mai mult când am văzut că nu eram aşa un bun orator în faţa fetelor.

Ce îți doreai să devii când încă nu te gândeai să participi la Românii au Talent?

Cred că din fragedă pruncie am visat să fiu actor, cântăreţ, om de scenă. Vise ce le am ş-acum.

Care a fost cea mai mare trăsnaie a ta?

Foarte bună întrebarea. Cea mai cea… e momentul în care am sărutat un băiat într-o seară într-un bar.

Spune sincer: mâncai bătaie?

Sincer, da!… Am mâncat.  Dar tot respectul  pentru părinții mei, au știut când să o facă. Și Doamne de câte ori „am sărit calu”.

Am înțeles că ai un frate mai mare. Cum vă înțelegeați?

Da. Am un frate mai mare cu 4 ani, îl cheamă Claudiu Marincaș și de vreo 9 ani locuiește în Marea Britanie. Cât timp a stat pe acasă ne-am bătut ca orbii. Cum și-a schimbat domiciliul, lucrurile și implicit dialogul, a început a fi mai pașnic.

Făcea mama pe polițistul între voi?

Sincer să fiu foarte mult timp pe polițistul rău l-a jucat tata. Singura dată când mama a intrat în rolul polițistului rău a fost la finalul clasei a VIII-a.  Frate-meu era a XIII-a și aveam darul hărțuirilor matinale. Mama, n-a sta mult pe gânduri, s-a băgat între noi cu furtunul de la mașina de spălat și rezultatul a fost o liniște deplină. Eu în vană la plâns, frate-meu pe canapea în cameră.

Cea mai tare amintire pe care o ai și care îl implică pe fratele tău care e?

Waiiii!!..:-)

Nu cred că aveam mai mult de 4 – 5 ani. Am găsit în sat, la bunica din Budureasa, o osie cu rulment ce am folosit-o pe post  de grenadă. Asemănarea dintre chestia aia grea şi o grenadă germană din Al Doilea Razboi Mondial era uimitoare. Ne-am jucat de-a războiul. Eu trebuia să stau în lanul de porumb şi frate-meu trebuia să aunce grenada. A aruncat-o de cateva ori, şi a ratat ţinta. La ultima aruncare, înainte să-mi vină rândul, mi-a spart capul. Aşa că, să nu se mai minuneze lumea că-s nebun. Mi-am luat-o-n  freză de mic.

Cum și când ți-ai descoperit talentul artistic?

Nu cred că l-am descoperit cândva anume, de când mă știu cânt. Imitatul de voci şi partea actoricească a ieşit la iveală treptat. Dragostea de artă vine ea singură, fără să o chemi.

Erai genul de copil care îi imita pe ceilalți?

Sincer să fiu, nu. Nu prea am avut obiceiul ăsta. Tot ceea ce făceam era să împrumut câte ceva de la unii, mai adăugam ceva de la mine şi personajul era gata.

Pe cine-ți făcea plăcere să îmiți. Care era favoritul tău?

Încercand să nu îi imit pe alţii am păstrat o oareşicare distanţă faţă de personajele celebre. Îmi place mult stilul lui Robin Williams.

Când și cum ai ajuns în Oradea?

Prin Oradea n-am ajuns niciodată. De mic copil am copilărit prin oraşul ăsta frumos. Şi sincer să fiu n-am ajuns de nicăieri şi nici n-am să plec niciodată, spiritual vorbind. Primele incursiuni în oraşul de pe criş au fost în copilarie, vară de vară am hoinarit străzile şi fiecare colţisor. Însa definitiv am invadat Oradea în toamna lui 2005.

Schimbarea locului, a casei, a oamenilor a avut asupra ta impact?

Nu prea.  La schimbarea „mediului” a contat foarte mult faptul că deja aveam prieteni şi cunoşteam oraşul. Oradea îmi era ca şi a doua casă.

Când ai urcat prima dată pe scenă și cu ce ocazie?

Prima, prima dată… pe o scenă adevarată, mare şi cu public numeros a fost undeva prin liceu prin intermediul corului şcolii.

Ai trac de scenă?

Waii… Am fabrică de trac de scenă. De fiecare dată când urc pe scenă am emoţii şi cred că toată viaţa am să am. Important e ca să le transpui publicului. Important e ca ei să vadă că eşti sigur pe tine, ş-atunci toate emoţiile pe care le-ai avea le transferi publicului. Ajungi în zona ta de confort, gen cabină de duş, şi îţi faci treaba.

Dar pe scena Românii au talent (RAT)?

Înainte de a urca pe şcena Românii au Talent, fie pe cea de la Oradea, fie pe cea de la Bucureşti am avut emoţii. Dar când am pășit pe ele, le-am dat publicului.

Povestește-ne puțin cum și de ce te-ai dus până la urmă la preselecții?

La preselecţiile RAT m-am dus într-o încercare de a-mi dovedi că se poate. Fusesem cu o lună înainte de preselecţiile de la RAT, la Cluj pentru preselecţiile de la Vocea Romaniei. Şi când am auzit că vin Romanii au Talente şi prin Oradea, mi-am zis să încerc. N-aveam nimic de pierdut.

Ai trecut de preselecții, ai ajuns la București… cum a fost acolo?

La Bucureşti am dat de lumea magică a TV-ului. Agitaţie, mişcare impresionantă de trupe şi foarte multă aşteptare. Mi-am făcut prieteni noi, am văzut cum se face televiziune în România şi mi-am dat seama că treburile, lucrurile nu sunt nici pe departe ceea ce apare pe sticlă de acasă.

Și cum e acum, după București?

După aventura bucureşteană lucrurile sunt foarte interesante. Mă recunosc trecătorii pe stradă, prin tramvaie, pe terase. Unii mă opresc să mă felicite, alţii să mă critice şi să ma încurajeze, care cum.

Plusuri și minusuri după expunerea publică la RAT?

Cel mai mare minus, toată ţara a auzit de Călin Ştefan Marincaş. Şi indiferent unde mă duc, mă recunoaşte lumea, dar din postura de participant la Romanii au Talent.

Cel mai mare plus, oamenii au impresia că mă știu. Şi asta-i un lucru bun. Mai am multe să le arăt, prietenii apropiați știu despre ce vorbesc.

Artiști preferați. Care sunt artiștii tăi preferați?

Sincer să fiu nu prea am. Ca în cazul stilurilor de muzică şi în cazul artiştilor n-am un artist anume pe care să-l venerez. Fiecare om are ceva unic şi îmi place să văd „je ne sais quoi”-ul fiecăruia.

Piesa preferată. Care e acea piesă pe care ai cânta-o la nesfârșit și tot nu ar fi suficient?

N-am una..:) Sunt atâtea ş-atâtea melodii frumoase încât n-aș putea să aleg una.

Tu ai început să și scrii piese. Despre ce vorbesc rândurile cântecelor tale?

Da. M-am pornit în calatoria asta a compusului de melodii la recomandarea unor prieteni. Scriu poezie de pe la 12 ani şi cred că asta mă ajută. În general indiferent că vorbesc de poezie sau cantece, versurile mele vorbesc despre modul în care eu văd lumea, modul în care eu o simt. Vorbesc despre dragoste, despre mine, depre oameni, despre lume… despre toţi şi toate.

Muza pentru ceea ce faci. Există o muză?

Muza pentru mine poate fi orice, oricine şi oricând. Pot să intru în starea aceea de creaţie peste tot. Când vine n-ai cum să-i scapi.

Ai avut și câteva colaborări. Cu cine și unde putem să vă ascultăm?

Am avut colaborări. Carierea mea muzicală începe cu o colaborare cu Smec si Waxi pentru „Chef de Vară”. Anul trecut am mai avut placerea să mai lucrez şi cu Eloo, pe albumul căruia „Pot Orice” am contribuit la 2 melodii frumoase.

Încotro? Ce vrea să facă Călin Ştefan Marincaș în continuare?

Poi, unde nu ştiu. Singurul lucru pe care îl ştiu e că vreau să dau publicului emoţiile şi gandurile mele. Singurul lucru cert ar fi muzica şi stand up comedy.

Am văzut că ai multe fane. O prietenă „oficială” ai?

Fane am cu grămada. Nu degeaba mă numesc Fănică. N-am o prietenă oficială, nu cred că s-ar descurca cu mine.

Aș vrea să vorbim puțin și de timpul liber. Cum ți-l petreci?

În mare parte lenevind. Glumesc. Foarte rar să am timp liber. Tot timpul îmi găsesc ceva de făcut. Documentare şi cărți cât de multe.  Şi în general timpul liber mi-l mai petrec în compania prietenilor, sau singurel pe acasă cu mâna pe tastatură și pe clape.

Dacă ar fi să ne descrii o zi din viața ta, ce face Călin într-o zi normală?

Nu cred că am o zi normală cum au alţii.  Nu-mi place să fac același lucru zi după zi. Încerc pe cât posibil să stau departe de lucrurile ce dau în rutină. Normalitatea mea e anormalul altora.

Și într-o zi anormală?

Toate-s anormale.

În materie de hobby-uri, cu ce te delectezi?

Hmmm… în general cu muzică, fie că o ascult fie că o scriu. Citit şi vizionat de documentare. Îmi place istoria şi misterul şi setea asta trebuie stinsă.  Din când în când mai fac un pic de sport, nu prea mult pentru că am investit o gramadă de bani în bere şi în burtică… 🙂

Ai vreo țară preferată în care ai dori să ajungi?

Am mai multe. Îmi place să cunosc oamenii noi şi locuri noi. Momentan am avut plăcerea să merg doar în Scoţia. Mi-ar plăcea să ajung şi-n Japonia, Cuba, Irlanda şi Brazilia.

Care e mâncarea ta preferată?

Cea care e gătită repede. J Mănânc orice, oriunde, oricum.

Apropo, îți place să gătești?

Îmi place sa gătesc. Nu excelez în domeniu, dar mie-mi place. Mă relaxează.

Cea mai bună masă luată vreodată a fost la…

În 2008 am avut plăcerea să vizitez Scoţia. În Edinburgh am mâncat o friptură tradiţională scoţiană din carne de oaie. Nu sunt un fan al cărnii de oaie, dar gustul acelui preparat mi-a plăcut.

Dacă ar fi dai o culoare viitorului tău, care ar fi aceea?

Viitorul meu e de-un albastru pur. Cerul n-are limite, la fel şi omul.  Nici eu n-am limite.

 

Ioana Mădălina Ștefănică